NORAD a dat alarma la cercul polar - SUA și Canada au ridicat avioane de luptă

Autor: George Traicu

Publicat: 05-03-2026 12:10

Article thumbnail

Sursă foto: SSgt. Bob Simons, USAF.

SUA şi Canada au ridicat de la sol avioane militare pentru a intercepta avioane de luptă ruseşti în apropierea Alaskăi şi a Canadei, a anunţat miercuri Comandamentul Nord-American de Apărare Aerospaţială (NORAD), potrivit dpa, citată de Agerpres.

Incursiunea rușilor

Două TU-142 - avioane de patrulare maritimă şi război antisubmarin - au fost detectate şi escortate până când au părăsit zona de identificare a apărării aeriene (ADIZ), care se află în afara spaţiului aerian suveran şi funcţionează ca o zonă tampon.

NORAD a declarat că avioanele ruseşti nu au intrat în spaţiul aerian suveran al SUA sau al Canadei.

Reacția americanilor și canadienilor

La operaţiune au participat mai multe aeronave, între care două avioane de vânătoare americane F-22 şi F-35, patru avioane cisternă KC-135, un avion de supraveghere E-3 AWACS, plus două avioane de vânătoare canadiene CF-18 şi un avion cisternă CC-150.

Potrivit NORAD, astfel de incidente cu avioane ruseşti au loc în mod periodic şi nu sunt considerate o ameninţare directă. Experţii militari consideră că aceste intruziuni sunt adesea folosite pentru a testa apărarea aeriană a unei ţări.

Un episod similar a avut loc în februarie când au fost interceptate două bombardiere ruseşti TU-95 pe distanţe lungi, două avioane vânătoare SU-35 şi un aparat de recunoaştere ruseşti.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură16°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri