O emisiune de timbre care ilustrează vitraliile din Palatul Administrativ din Arad, realizate de artistul Sever Frenţiu, a fost lansată oficial, miercuri, la Complexul Muzeal Arad, autorităţile locale afirmând că oraşul va fi astfel promovat inclusiv în afara graniţelor ţării, potrivit Agerpres.
Emisiunea filatelică "Anotimpurile în lumina vitraliilor. Sever Frenţiu" este lansată de Romfilatelia şi Poşta Română, iar timbrele prezintă anotimpurile şi lunile anului aşa cum au fost ele puse în operă în Palatul Administrativ.
Vitraliile sunt considerate unice la nivel naţional şi au inspirat o lucrare comandată pentru decorarea Palatului Cotroceni, după ce Nicolae Ceauşescu a vizitat Palatul Administrativ de Arad.
"Timbrul este, alături de imnul de stat, de drapel şi de monedă, unul dintre elementele de identitate naţională. Aceste elemente de identitate naţională sunt metamorfozate sub forma unor emisiuni filatelice tematice. Municipiul Arad este norocos pentru că are un Palat Administrativ împodobit cu lucrări ale unuia dintre cei mai mari artişti plastici pe care i-a avut România. Timbrul este unul dintre cei mai eficienţi ambasadori pe care îi poate avea un stat, vor călători peste tot în lume, sunt un element de promovare", a declarat, după lansarea oficială a emisiunii filatelice, director general Romfilatelia, Gabriel Florin Bulumac.
El a precizat că, la finalul anului trecut, au existat aproximativ 3.000 de teme primite din ţară pentru emisiuni filatelice, din care o comisie a selectat 46 de teme, iar Aradul este reprezentat de imaginile vitraliilor.
La rândul său, directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a spus că "la Arad, un oraş extrem de important, cu multă cultură şi multe lucruri cu care ne putem mândri, s-a scris o parte din istoria ţării prin timbre".
Autorităţile locale şi judeţene consideră că noile timbre sunt o oportunitate de promovare a Aradului în ţară şi peste graniţe.
"Am intrat în acest parteneriat având tot interesul să ne promovăm oraşul, să promovăm clădirea Primăriei şi, nu în ultimul rând, artiştii locali, fiind vorba despre vitraliile pe care le-a executat şi montat Sever Frenţiu. Aradul are ce să arate, comparativ cu multe alte oraşe din România şi din lume, iar noi ne străduim să facem acest lucru cât mai vizibil şi în continuare", a spus primarul Călin Bibarţ.
Emisiunea filatelică este disponibilă, începând de miercuri, în reţeaua magazinelor Romfilatelia din Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi online.
Palatul Administrativ din Arad a fost construit între anii 1872-1875, în stil neorenascentist, după planurile arhitectului Odon Lechner. Maiestuoasele vitralii din casa scării, al căror autor este Sever Frenţiu, domină interiorul clădirii. Vitraliile au fost montate în anul 1977, la o sută de ani de la darea în folosinţă a clădirii Primăriei.





























Comentează