Statele Unite au anunţat marţi impunerea de noi sancţiuni industriei turistice cubaneze, un sector esenţial pentru economia insulei, acuzată de Washington că susţine regimul preşedintelui Nicolas Maduro, informează AFP şi EFE potrivit Agerpres
SUA, care acuză Havana că joacă un rol destabilizator în America Latină, interzice acum cetăţenilor săi să viziteze Cuba în călătorii de grup. Sancţiunile vizează, de asemenea, navele de croazieră sau ambarcaţiunile private de agrement precum şi avioanele private sau comerciale.
Departamentul Trezoreriei a explicat într-un comunicat că SUA nu vor permite călătorii culturale şi educative de contact cu poporul cubanez (people-to-people). Acestea au dat posibilitatea mai multor mii de americani să viziteze insula după dezgheţarea relaţiilor bilaterale iniţiată de preşedintele Barack Obama în 2014.
Măsurile ce urmează să intre în vigoare miercuri au fost anunţate pe 17 aprilie de consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american John Bolton în timpul unei vizite în cadrul comunităţii cubaneze aflate în exil din Miami.
SUA "consideră regimul cubanez responsabil de represiunea poporului cubanez, de ingerinţa în Venezuela şi de rolul direct în criza orchestrată de Nicolas Maduro", potrivit diplomaţiei americane.
"Aceste acte vor ajuta la păstrarea dolarilor americani departe de accesul armatei, al serviciilor de informaţii şi al securităţii" din Cuba, a explicat într-un alt comunicat secretarul american al Trezoreriei Steven Mnuchin.
Aceste măsuri atacă un sector-cheie al economiei cubaneze, în condiţiile în care numărul turiştilor americani aproape că s-a dublat în perioada ianuarie-aprilie în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cuba este supusă embargoului american începând din 1962, embargou ce limitează în special călătoriile cetăţenilor americani pe insula comunistă.
Până în prezenta aceste călătorii erau limitate la 12 situaţii care priveau proiecte profesionale, artistice, sportive, de "susţinere a poporului cubanez" sau activităţi religioase.
Collin Laverty, preşedintele agenţiei de voiaj specializate Cuba Educational Travel, a denunţat "un spectacol politic" al preşedintelui Trump, destinat comunităţii cubaneze aflate în exil din Florida, un stat care ar putea influenţa decisiv alegerile, în perspectiva scrutinului din 2020. "Chiar este păcat că milioane de cubanezi vor plăti preţul scăderii numărului de turişti americani", şi-a exprimat regretul Laverty într-un comunicat de presă.
Şeful diplomaţiei cubaneze Bruno Rodriguez a denunţat într-o postare pe Twitter decizia SUA care "intenţionează să asfixieze economia şi să dăuneze nivelului de trai al cubanezilor pentru a ne smulge concesii politice". "Vor eşua şi de această dată", a prezis Rodriguez.
Dar pentru secretarul american al Comerţului Wilbur Ross,"Cuba rămâne comunistă, iar Statele Unite, sub precedentele administraţii, au făcut prea multe concesii unuia din adversarii noştri istorici cei mai agresivi".
Noi sancţiuni americane lovesc industria turistică cubaneză
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

128
VIDEO Războiul din Iran afectează puternic China - Beijingul interzice exportul de combustibil/ Cozi uriașe la benzinării
128

23
Alternativă la Orientul Mijlociu - Cipru estimează că va exporta gaze naturale din 2028
23

731
Noua țintă a SUA și importanța ei strategică - Ce este Insula Kharg
731

2.022
Închiderea Strâmtorii Ormuz - Trump ar fi fost avertizat de generalii săi
2.022

2.491
Ambasadorul rus la București vorbește despre unirea cu Republica Moldova: Bucureștiul nu va putea suporta costurile unificării
2.491

2.643
FOTO Rachete supersonice chinezești la granița României: „Avem un număr important”
2.643

67
Atac israelian în Liban - Beirutul vorbește despre cadre medicale ucise
67

842
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
842

2.624
Cancelarul german se întoarce împotriva lui Trump din cauza războiului din Iran: „Are un impact masiv asupra costurilor noastre energetice și are potențialul de a declanșa migrații la scară largă”
2.624

52
Israelul acuză Hezbollah că folosește ambulanțe drept acoperire în Liban
52

3.203
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
3.203

2.789
Șapte motive pentru care Trump nu a câștigat războiul din Iran
2.789

143
Hamas cere Iranului să nu-şi mai bombardeze vecinii
143
















Comentează