Nicușor Dan, după ce a văzut noua strategie de apărare a SUA: Conține poziții critice față de Europa

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 08-12-2025 20:40

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan se află într-o vizită oficială în Franța, ocazie cu care a oferit un interviu celor de la Le Monde. Întrebat despre noua strategie de apărare a SUA, Nicușor Dan a spus că aceasta conține poziții critice față de Europa, dar se arată convins că parteneriatul strategic dintre România și SUA va rămâne o ancoră pentru regiunea Mării Negre.

Nicușor Dan, interviu pentru Le Monde: Anularea alegerilor a fost fără îndoială un lucru bun

“Noua strategie confirmă mai multe direcții deja anticipate: accentuarea atenției strategice a Statelor Unite asupra regiunii Indo-Pacific și așteptarea ca statele europene să-și asume un rol mai substanțial în garantarea securității pe continentul nostru. În ceea ce privește România, luăm foarte în serios angajamentele asumate la Haga [în cadrul summit-ului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord din iunie] și dedicăm resurse substanțiale apărării și securității, în deplină conformitate cu responsabilitățile noastre de aliat”, a declarat Nicușor Dan, în Le Monde.

Nicușor Dan: Parteneriatul cu SUA este o ancoră fundamentală pentru stabilitatea regională

“Este adevărat că documentul conține, de asemenea, poziții critice față de Europa, reflectând uneori diferențe de abordare ideologică. Cu toate acestea, sunt pe deplin convins că parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne o ancoră fundamentală pentru stabilitatea regională.

Dincolo de diferențele de opinie, trebuie să ne concentrăm pe potențialul considerabil al cooperării dintre UE și Statele Unite. Interesele noastre comune, atât pe continent, cât și dincolo de acesta, sunt mai importante decât ceea ce ne desparte. Circumstanțele dificile de astăzi ne obligă, pe europeni și americani deopotrivă, să imaginăm împreună lumea de mâine și să o facem posibilă împreună. Nu putem oferi concurenților noștri satisfacția de a ne vedea divizați”.

Întrebat dacă e de acord cu afirmațiile făcute de Emmanuel Macron potrivit cărora SUA ar putea "trăda" Ucraina, Nicușor Dan a răspuns:

“Emmanuel Macron nu a spus niciodată asta, cel puțin public. Este legitim ca Statele Unite să dorească pacea, dar pentru a avea pace trebuie să existe voință atât din partea Ucrainei, cât și din partea Rusiei. Până în prezent, nu văd această voință din partea Rusiei”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri