Procesul fostului preşedinte francez Nicolas Sarkozy pentru cheltuielile excesive ale campaniei sale prezidenţiale din 2012 s-a încheiat marţi seară la Paris, instanţa urmând să se pronunţe la 30 septembrie, notează AFP preluat de agerpres.
Un an de închisoare, dintre care şase luni cu suspendare şi 3.750 de euro amendă, a cerut acuzarea pentru Nicolas Sarkozy, judecat pentru "finanţare ilegală a campaniei electorale".
Apărarea lui Nicolas Sarkozy a reclamat marţi, în faţa tribunalului corecţional din Paris, eliberarea clientului său.
Nicolas Sarkozy "nu a semnat niciun deviz, nu a semnat nicio factură, a acceptat toate restricţiile care i-au fost solicitate. Este departe de a fi un candidat isteric, lacom. El respectă valorile justiţiei", a pledat Gesche Le Fur, susţinând că "a face greşeli nu este o infracţiune".
Fostul şef de stat, absent la această ultimă audiere, era judecat de la 20 mai, alături de alţi 13 inculpaţi, foşti responsabili ai UMP (partidul său de dreapta, devenit Les Républicains) şi ai companiei Bygmalion (companie responsabilă de organizarea de mitinguri electorale), membri ai echipei de campanie, experţi-contabili.
S-au solicitat pedepse între 18 luni şi patru ani de închisoare cu suspendare şi amenzi grele împotriva celorlalţi inculpaţi.
Potrivit anchetei, conturile campaniei prezidenţiale din 2012 au depăşit limita legală autorizată cu aproximativ douăzeci de milioane de euro printr-un sistem de facturi false.
Avocata a desfăşurat linia tradiţională de apărare a lui Nicolas Sarkozy: un singur judecător a solicitat sesizarea sa în faţa unei instanţe, a plătit deja organizând Sarkothon (pentru a rambursa datoriile UMP după invalidarea campaniei de conturi) şi a jucat un rol minor în această afacere.
"El nu a fost informat şi nu a avut dorinţa" de a depăşi limita legală autorizată de cheltuieli, a spus ea.
Pentru acuzare, Nicolas Sarkozy este, în schimb, "singura persoană responsabilă pentru conturile sale de campanie".
În rechizitoriului său, Vanessa Perrée a spus că Nicolas Sarkozy a participat la depăşirea conturilor sale de campanie "prin creşterea numărului de mitinguri, prin creşterea preţului mitingurilor".
Funcţia lui Nicolas Sarkozy la momentul faptelor, şef al statului, "necesita o probitate ireproşabilă", a insistat ea.
În martie, Nicolas Sarkozy a devenit primul ex-preşedinte al celei de-A Cincea Republici (din 1958) care a fost condamnat la închisoare (trei ani dintre care unul cu executare), pentru corupţie şi trafic de influenţă într-un alt dosar aşa-zis al "interceptărilor". O condamnare pe care fostul preşedinte a contestat-o în apel, reaminteşte AFP.
Nicolas Sarkozy își așteaptă pedeapsa în noul dosar de corupție. Procurorii au cerut pușcărie cu executare
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

148
Cel mai mare diamant roz din lume se află la Teheran. Iranul are una dintre cele mai impresionante colecții de bijuterii
148

1.499
Revenire spectaculoasă a lui Orban în Ungaria. Studiile arată că are o bază electorală încă puternică. Temeri la Bruxelles
1.499

42
Israelul anunță un nou val de atacuri asupra Iranului
42

1.060
Vacanțe compromise și zboruri anulate. Războiul din Orientul Mijlociu afectează milioane de turiști
1.060

1.597
Gardienii Revoluției vor capul lui Netanyahu: „Vom continua să-l vânăm şi să-l ucidem cu toată puterea noastră”
1.597

70
Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane pentru legături cu Israelul
70

52
Alegeri locale în Franţa - Temele de dezbatere care ar putea duce la surprize
52

1.828
Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane - Legătura cu războiul din Iran
1.828

261
Japonia îi răspunde lui Trump: Orice decizie de a trimite nave militare japoneze în Orientul Mijlociu ar întâmpina „obstacole mari”
261

2.922
Industria petrolieră, consternată de postarea lui Trump despre Iran - Relație volatilă cu liderul de la Casa Albă
2.922

49
Patru palestinieni, inclusiv doi copii, uciși de forțele israeliene în Cisiordania
49

2.748
Surpriză la Havana. Negocieri secrete cu americanii - Nepotul lui Fidel Castro intră în scenă
2.748

210
Ministrul turc de externe, atac dur la Netanyahu: „Atât timp cât Netanyahu este acolo, (Israelul) va identifica mereu pe cineva drept inamic”
210















Comentează