Tenismanul Nick Kyrgios, care s-a retras de la turneul ATP de la Sydney din cauza unui test pozitiv la Covid-19, a declarat că se simte stânjenit de modul în care Novak Djokovic, nr. 1 ATP, a fost tratat în Australia, după ce sârbul a obţinut în instanţă revocarea deciziei de anulare a vizei şi poate rămâne în ţară pentru a-şi apăra titlul de la Australian Open, transmite Reuters, citat de Agerpres.
''Mă simt destul de jenat şi ca sportiv australian care a văzut ce a făcut acest tip pentru noi şi pentru sport. Nu cred că este corect cum ne-am descurcat, dar media iubeşte să facă asta, îi place să dezbine şi nu vreau ca asta să dea deoparte marile rezultate obţinute de ceilalţi australieni'', a spus Kyrgios, marţi, într-un mesaj video pe Instagram.
Djokovic a câştigat bătălia juridică, dar riscă în continuare o deportare, dacă Ministerul Imigraţiei, Cetăţeniei, Serviciilor de migraţie şi Afacerilor multiculturale va uza de prerogativele sale pentru a anula din nou viza jucătorului sârb.
Opinia publică din Australia, ţară în care peste 90% din populaţia adultă este vaccinată cu ambele doze, este în mare proporţie împotriva lui Djokovic, care a confirmat că nu s-a vaccinat.
Kyrgios, 114 ATP, a adăugat că se simte bine şi că şi-a luat toate precauţiile înainte de Australian Open (17-30 ianuarie).
''Nu este o situaţie ideală, cu o săptămână înainte de Australian Open, dar fac tot ce îmi stă în putere să fiu bine şi să ajung acolo pentru a vă oferi tuturor un spectacol'', a adăugat Kyrgios.
Australianul de 26 ani nu a mai jucat din luna septembrie, din cauza unor probleme la genunchi. În 2021, Kyrgios a disputat doar 15 partide, dintre care a câştigat şapte.
Cea mai bună performanţă a lui Kyrgios la Australian Open este un sfert de finală în 2015.
Nick Kyrgios, despre situația în care se află Novak Djokovic: Mă simt destul de jenat şi ca sportiv australian care a văzut ce a făcut acest tip pentru noi
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

86
Vești crunte pentru fanii 'Marelui Circ': se anulează Marile Premii de Formula 1 din Bahrain şi Arabia Saudită
86

12
Serie A: echipa italiană Juventus Torino a dispus sâmbătă seara, în deplasare, de formaţia Udinese
12

19
La Liga: Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, formaţia Elche
19

134
Rapid Bucureşti, noul lider al Superligii, după 3-2 cu Dinamo
134

22
Ianis Hagi a înscris, iar Alanyaspor a făcut egal la Izmir, 2-2 cu Goztepe
22

19
Oțelul Galați pierde acasă cu Csikszereda, scor 2-3, în prima etapă din play-out
19

4.018
Ar fi bomba anului: Se ia în calcul interzicerea lui Donald Trump la JO de la Los Angeles
4.018

9
Atletico Madrid – Getafe 1-0
9

13
Schi alpin: Julia Scheib a câştigat slalomul uriaş de la Are şi a obţinut Globul de Cristal al probei
13

13
Egal în derby, Bayer Leverkusen – Bayern Munchen 1-1
13

13
Alin Firfirică, locul 2 la aruncarea discului, la Cupa Europei de la Nicosia
13

58
Cu Chivu eliminat, Inter a făcut doar egal cu Atalanta, scor 1-1
58

38
Ze Roberto, despre motivul pentru care nu a reuşit la Real Madrid: Eram dependent de PlayStation
38















Comentează