Echipa New York Rangers a învins cu scorul de 6-2 formaţia Tampa Bay Lightining, campioana en titre, în primul meci al finalei Conferinţei de Est a Ligii profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL), disputat miercuri seară pe gheaţa arenei newyorkeze Madison Square Garden, conform Agerpres.
Lightning, câştigătoarea Cupei Stanley în 2020 şi 2021, a rezistat în faţa ofensivei gazdelor până la jumătatea reprizei secunde, când cele două rivale s-au aflat la egalitate (6-2), înainte ca hocheiştii lui Rangers să preia controlul jocului şi să marcheze de patru ori.
Filip Chytil, autorul unei duble, a fost unul dintre remarcaţii echipei gazdă, alături de portarul rus Igor Şesterkin, care a avut 37 de intervenţii decisive pe parcursul jocului.
Cea de-a doua partidă a finalei Conferinţei de Est a NHL, din cele şapte programate, va avea loc vineri seară, tot la New York.
Câştigătoarea acestei confruntări se va duela ulterior pentru Cupa Stanley cu învingătoarea din finala Conferinţei de Vest, care opune formaţiile Edmonton Oilers şi Colorado Avalanche.
New York Rangers a învins pe Tampa Bay Lightining, campioana en titre, în primul meci al finalei Conferinţei de Est a NHL
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

53
Surpriză! Roger Federer intră în clubul miliardarilor: ce loc ocupă în topul Forbes și ce avere are legenda tenisului mondial
53

222
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă din optimile Ligii Europa
222

76
Rezultate înregistrate joi seara, în prima manşă a optimilor din Conference League
76

56
CS Dinamo Bucureşti a pierdut la limită în ultima etapă a Ligii Campionilor
56

112
Halterofilul iranian: 'Sunt 100% sigur că aş fi fost condamnat la închisoare, tortură şi poate chiar mai rău decât atât'
112

51
Duplantis, campion olimpic, a doborât pentru a 15-a oară recordul mondial la săritura cu prăjina
51

76
Doliu în sport. A murit campionul olimpic cu o carieră impresionantă
76

88
Motivul pentru care Mihai Pintilii a decis să-și dea demisia de la FCSB: 'Fiecare îşi decide soarta'
88

29
Programul etapei a doua a play-off-ului şi play-out-ului din Superliga
29

3.231
Dan Petrescu a ajuns din nou pe mâna medicilor. Cine i-a fost aproape
3.231

181
Ce spune Diana Șucu despre posibila retragere a soțului ei din fotbal. Soția șefului din Giulești a povestit cum a reacționat când a aflat de investiția de la Rapid
181

30
Echipa României pentru Billie Jean King Cup. Loturile din grupa C a competiţiei regionale Europa/Africa I
30

95
Donald Trump despre naţionala Iranului: Este binevenită la Cupa Mondială. Dar nu cred că este potrivit ca iranienii să fie acolo, pentru propria lor viaţă şi siguranţă
95

















Comentează