Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat joi că a semnat angajamentul oficial din cadrul campaniei „Not Invisible”, organizată de Autism-Europe cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului.
Victor Negrescu precizează că demersul face parte dintr-o serie mai amplă de acțiuni dedicate persoanelor cu autism și familiilor acestora, atât din România, cât și din Uniunea Europeană, potrivit mediafax.
„Acest demers vine ca o continuare a acțiunilor inițiate și asumate pentru persoanele cu autism și familiile lor, atât din România, cât și din întreaga Uniune Europeană, ce au constat printre altele în propunerea şi obținerea de alocări financiare suplimentare în bugetul UE și inițierea de amendamente menite să le sprijine nevoile, să elimine discriminarea și să le garanteze demnitatea”.
El atrage atenția că, „eforturile UE trebuie să fie și mai consistente pentru că barierele continuă să existe: de la accesul dificil la diagnostic și educație incluzivă, până la obstacolele majore de pe piața muncii. Am spus-o răspicat în repetate rânduri: persoanele cu autism nu trebuie să rămână invizibile pentru decidenți, iar politicile publice trebuie să țină cont și de nevoile lor”.
„În Parlamentul European, susțin această cauză de ani de zile și voi continua să o fac deoarece cred într-o Europă a echității, în care fiecare om este văzut, auzit și susținut”, a conchis vicepreședintele PE.



























Comentează