Negociatorul-şef al UE Michel Barnier a salutat vineri "spiritul constructiv" al discursului pe tema Brexitului rostit de premierul britanic Theresa May la Florenţa, relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Propunerea Marii Britanii pentru o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar demonstrează un "spirit constructiv care este, de asemenea, spiritul Uniunii Europene în această negociere inedită", a declarat Michel Barnier într-un comunicat, semnalând intenţia blocului comunitar de a negocia.
Cu toate acestea, UE aşteaptă detalii despre "implicaţiile concrete" ale discursului, a adăugat el.
"Dacă Uniunea Europeană doreşte acest lucru, această nouă cerere ar putea fi luată în considerare de către UE", a mai spus Barnier.
"Astăzi, pentru prima dată, guvernul Regatului Unit a cerut să continue să beneficieze de accesul la piaţa unică, în condiţiile actuale, şi să continue să beneficieze de cooperarea existentă în domeniul securităţii", a mai spus negociatorul-şef al UE.
Premierul britanic Theresa May a subliniat vineri, într-un discurs pe tema Brexitului, că Marea Britanie va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene până în anul 2020 şi că doreşte o perioadă de tranziţie de doi ani în procesul de ieşire din blocul comunitar, perioadă în care imigranţii comunitari vor putea să rămână şi să muncească în Marea Britanie, însă va exista un sistem de înregistrare a lor ca etapă premergătoare a unui nou regim privind imigraţia.
Ea s-a declarat totodată optimistă că în final va fi încheiat un acord de liber schimb între Marea Britanie şi UE şi a menţionat că Londra este dispusă să participe şi după Brexit la unele politici şi programe europene, menţionând aici şi domeniul apărării.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit salută 'spiritul constructiv' al discursului premierului britanic
București
14°C
Articole Similare

9
Acuzații dure de la Londra: Rusia şi Iranul încearcă să deturneze economia globală
9

5.709
A treia rachetă lansată de Iran spre Turcia. Mesajul ministrului turc al Apărării
5.709

3.532
Donald Trump, discuție secretă cu puternicii lideri ai G7: Iranul este pe punctul de a se preda
3.532

25
Nepalul se pregătește pentru o criză energetică - Buteliile cu gaz se vând pe jumătate goale
25

2.799
VIDEO Explozie înaintea unui marș tradițional la Teheran - Președintele îndemnase populația să participe
2.799

9.422
Butoiul cu pulbere al Balcanilor stă să bubuie: Președintele Serbiei se pregătește de război. Un nou conflict major la granița României
9.422

2.039
Războiul dintre Pakistan și Aganistan se intensifică - Bombardamente la Kandahar
2.039

5.201
VIDEO Războiul ajunge în inima Dubaiului: Explozii și incendii după ce o dronă kamikaze a lovit districtul financiar al orașului
5.201

1.698
Motivul pentru care prețul aurului are o evoluție ciudată, imediat după ce a început războiul din Orientul Mijlociu
1.698

185
GPS-ul a luat-o razna în zona Golfului din cauza războiului - Maşini poziţionate în mare sau vapoare pe uscat. Oamenii au început să citească, din nou, indicatoarele rutiere
185

1.946
Blocaj în Ormuz, undă de șoc în energie: Petrolul devine armă geopolitică, lumea intră în regim de urgență
1.946

133
Coreea de Nord a acuzat Japonia că plănuieşte o invazie: 'Este evident'
133

101
IDF susține că situri de fabricare a armelor și sediile organismelor regimului au fost atacate în cadrul atacurilor asupra Iranului
101

















Comentează