Patru bărbaţi au fost executaţi duminică în Arabia Saudită, a anunţat Ministerul de Interne, ridicând numărul total de execuţii până acum în acest an în regat la 102, informează agenţia DPA.
Cei patru bărbaţi saudiţi au fost condamnaţi pentru uciderea a şase persoane într-o dispută pentru pământ, potrivit ministerului, care a adăugat că execuţiile au avut loc în oraşul Taif din vest.
Arabia Saudită este printre călăii de top din lume, potrivit grupurilor internaţionale pentru drepturi, aminteşte DPA.
Pe 2 ianuarie, autorităţile au decapitat 47 de persoane, inclusiv un proeminent cleric şiit, în baza unor acuzaţii legate de terorism.
Circa 137 de persoane au fost executate în monarhia din Golf în 2015, condamnate pentru diferite infracţiuni.
Arabia Saudită impune pedeapsa cu moartea pentru omor, jaf armat, banditism, viol, trafic de droguri şi vrăjitorie.
Regatul, care aplică o interpretare strictă a legii islamice, a respins în mod repetat apelurile de a pune capăt pedepsei cu moartea, afirmând că pedeapsa are ca scop descurajarea unor viitori infractori.AGERPRES
Nebunie în Arabia Saudită. Peste 100 de execuții până acum în acest an
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

507
VIDEO Un cutremur puternic zguduie Turcia: Oamenii au ieșit din case și s-au adăpostit în mașini
507

1.705
Panică la Moscova: populația a început să folosească stații radio și pagere, după blocarea internetului mobil
1.705

658
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
658

96
Autorităţile suedeze au confiscat joi în largul coastelor de sud ale ţării un petrolier pe care îl suspectează că navighează sub pavilion fals
96

572
VIDEO NATO își face armată de gândaci cyborg: un scenariu care părea până acum rezervat filmelor SF a devenit realitate
572

2.279
Dezvăluire explozivă: Serbia admite public că deține rachete de croazieră supersonice chinezești
2.279

78
Ambasadorul iranian la ONU declară că Iranul nu va închide strâmtoarea Ormuz
78

1.062
Cel mai ambițios plan militar al Ucrainei a fost anunțat: apare o „cupolă” net superioară inclusiv cu Iron Dome-ul israelian
1.062

647
O dronă lansată de Teheran rănește șase soldați francezi într-o bază din Irak
647

1.802
O sursă credibilă afirmă că Putin ar putea pândi momentul perfect pentru a ataca Europa
1.802

32
Canada intenţionează să îşi consolideze apărarea în zona arctică a ţării, anunță premierul Mark Carney
32

671
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Ucrainenii distrug un radar, un depozit de drone și un centru petrolier rus
671

530
Descoperire uluitoare a cercetătorilor: Bacteriile pot supraviețui în spațiu și răspândi viața între planete
530

















Comentează