O femeie bolnavă psihic şi-a incendiat, duminică, apartamentul situat într-un bloc din Piatra-Neamţ, după care a fugit.
Pompierii sosiţi la faţa locului au constatat că incendiul se manifesta într-o cameră a apartamentului situat la parterul unui bloc.
"Pompierii au acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Au ars obiecte de mobilier, aparate electrocasnice şi materiale textile din interiorul camerei. În interiorul apartamentului nu se aflau persoane. Concomitent cu acţiunile pentru stingerea incendiului s-a acţionat şi pentru evacuarea fumului din interiorul apartamentului şi de pe casa scării. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost acţiunea intenţionată. Nu a fost necesară evacuarea locatarilor din bloc şi nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Femeia în vârstă de 56 ani a fost găsită pe o stradă din Piatra-Neamţ şi a fost internată în secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă.
Neamţ: O femeie bolnavă psihic şi-a incendiat apartamentul situat într-un bloc din Piatra-Neamţ
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

11
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
11

775
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
775

1.112
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
1.112

2.494
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
2.494

956
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
956

17
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
17

2.453
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.453

1.678
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.678

627
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
627

4.326
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
4.326

2.622
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.622

1.728
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.728

1.405
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.405
















Comentează