NATO a informat marţi că a înregistrat un număr neobişnuit de mare de avioane militare ruseşti în apropierea teritoriului său, notează dpa preluat de agerpres.
"Avioane de vânătoare NATO au acţionat luni de 10 ori pentru a urmări bombardiere şi avioane de luptă ruseşti în cursul unui vârf neobişnuit de zboruri peste Atlanticul de Nord, Marea Nordului, Marea Neagră şi Marea Baltică", a declarat Organizaţia într-un comunicat.
"În total, avioanele NATO au interceptat şase grupuri diferite de avioane militare ruseşti lângă spaţiul aerian al Alianţei în mai puţin de şase ore", a precizat documentul.
Avioanele ruseşti identificate includeau bombardiere supersonice Tupolev Tu-160 Blackjack şi bombardiere Tupolev Tu-95 cu rază lungă de acţiune, potrivit Alianţei.
Piloţi din Norvegia, Marea Britanie, Belgia, Turcia, România, Bulgaria şi Italia au efectuat manevre de interceptare.
"Aeronavele ruseşti interceptate luni nu au pătruns niciodată în spaţiul aerian al Alianţei, iar interceptările au fost efectuate în condiţii de siguranţă şi de rutină", a adăugat documentul.
"Protejarea integrităţii spaţiului aerian al membrilor Alianţei este o sarcină pe timp de pace care contribuie la apărarea colectivă a NATO", potrivit sursei.
În comunicat se subliniază că "aeronavele militare ruseşti nu transmit frecvent un cod transponder care să indice poziţia şi altitudinea lor, nu înregistrează un plan de zbor sau nu comunică cu controlorii de trafic aerian, reprezentând un risc potenţial pentru avioanele civile".
Avioanele de vânătoare din ţările NATO efectuează sute de misiuni în fiecare an pentru a identifica şi monitoriza aeronave ruseşti care se află în spaţiul aerian internaţional.
Generalul de brigadă Andrew Hansen, şef adjunctul şefului operaţiunilor Comandamentului Aerian Aliat din Ramstein (Germania), a menţionat că aceste operaţiuni demonstrează "disponibilitatea şi capacitatea forţelor NATO de a monitoriza cerul aliat 24 de ore pe zi, 7 zile din săptămână şi 365 zile din anului".
NATO interceptează avioane de război ruseşti într-un nivel `neobişnuit` al activităţii aeriene
Explorează subiectul
Articole Similare

132
Ceea ce au găsit cercetătorii în largul coastei Massachusetts depășește orice imaginație: New York-ul tocmai a primit o 'asigurare de viață' pe 800 de ani
132

98
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze tot Donbasul
98

365
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
365

830
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
830

887
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
887

24
Franța pregătește interzicerea accesului la rețelele de socializare pentru adolescenții sub 15 ani
24

704
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
704

28
Accesul la internet ar putea fi restabilit pentru companii în următoarele două zile, potrivit unui oficial iranian
28

2.288
VIDEO Dronele trimise de ruși au străpuns linia de apărare de la Kiev: capitala Ucrainei, atacată de Moscova
2.288

26
Autoarea atacului cu cuţitul de la Hamburg, internată de justiţie într-un spital psihiatric
26

80
Efectele acțiunilor ICE lovesc în partidul lui Trump - Un republican se retrage din cursa pentru funcția de guvernator al statului Minnesota
80

1.401
Incident incredibil: un român a încercat să fure un tren, apoi a atacat o polițistă și a provocat pagube. Unde a fost dus bărbatul
1.401

2.286
Armele care fac ravagii în Ucraina - Au făcut peste 70% dintre victime
2.286

















Comentează