Staff-ul tehnic al naţionalei României a anunţat un lot de 32 de jucători pentru ultimul său meci din Rugby Europe Championship 2022, importantul test cu Olanda, programat pe 19 martie, la Amsterdam, conform Agerpres.
''Stejarii'' nu ştiu dacă vor putea conta pe Marius Simionescu, accidentat în meciul cu Georgia de sâmbătă, dar pentru care se fac eforturi pentru a fi recuperat. A fost convocat, în premieră, pilierul moldovean Victor Leon, coleg de echipă cu Mihai Macovei la Colomiers.
Andre Gorin, Ionel Melinte, Nicolas Onuţu şi Mihai Macovei au primit câteva zile libere, din motive personale, urmând a se alătura lotului zilele următoare.
Partida, care va avea loc la Amsterdam, de la ora 14:00, pe terenul din cadrul National Rugby Center, face parte din campania de calificare la Cupa Mondială din Franţa.
România, care ocupă locul al patrulea în clasamentul general al preliminariilor, cu 23 de puncte, are nevoie de victorie pentru a depăşi Portugalia (26 puncte), aflată pe locul al treilea. Georgia şi Spania, aflate pe primele două locuri, s-au calificat direct la CM 2023.
Poziţia a treia asigură intrarea în recalificări, programate pentru luna noiembrie. Reprezentantele Europei, Africii, Americilor şi zonei Asia/Pacific se vor înfrunta într-un patrulater, după sistemul fiecare cu fiecare, iar câştigătoarea va obţine ultimul bilet pentru CM 2023.
România a învins Olanda în REC 2021 cu 56-15, iar batavii au în aceşti doi ani doar cele patru puncte primite prin victoria la ''masa verde'' cu Rusia.
Lotul României pentru meciul cu Olanda:
Pilieri: Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Vasile Bălan (CSA Steaua), Costel Burţilă (RCHCC), Dorin Tică (CS Dinamo), Victor Leon (Colomiers);
Taloneri: Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Linia a II-a: Andrei Toader (CS Dinamo), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Adrian Moţoc (Stade Aurillac), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Linia a III-a: Vlad Neculau (SCM Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Andre Gorin (RCHCC), Cristi Boboc (CSA Steaua), Mihai Macovei (Colomiers);
Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Mijlocaş la deschidere: Daniel Plai (CSA Steaua);
Aripi/Fundaşi: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Marius Simionescu (CS Dinamo), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Sioeli Lama (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RCHCC);
Centri: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Nicolas Onuţu (CS Vienne);
Staff: Andrew Robinson - antrenor principal, Stephen Scott - antrenor înaintare, Sosene Anesi - antrenor treisferturi.
Naționala Românieie de rugby a anunţat un lot de 32 de jucători, pentru ultimul său meci din Rugby Europe Championship 2022, importantul test cu Olanda
Articole Similare

2
Adrian Mutu, încântat de un jucător din Superliga: Poate face diferența în campionat, e un plus
2

6
Dinamo Bucureşti a fost eliminată în optimile CEV Cup
6

13
Scandal în tenis. Antrenorul lui Peyton Stearns, anchetat pentru 'acuzaţii de comportament necorespunzător'
13

43
VIDEO - FOTO Răzvan Lucescu şi jucătorii de la PAOK au depus flori la stadionul Toumba pentru fanii decedaţi în accidentul din Timiş
43

89
Suporterii lui PAOK s-au întors din drum după tragicul accident. Tribuna oaspeților va fi închisă la meciul cu Lyon
89

34
Rapid a anunțat care este ultimul transfer al iernii
34

1.509
VIDEO Prima reacție a lui Răzvan Lucescu după moartea suporterilor lui PAOK în România: 'Tristețea este imensă!'. Omagiu pentru fani
1.509

24
VIDEO Regula Depay a fost aplicată: un jucător a primit un cartonaş galben în Brazilia pentru că a urcat cu ambele picioare pe minge
24

50
Măsuri stricte la meciul dintre FCSB şi Fenerbahce. Controale inclusiv la maşini
50

3.184
UEFA le-a spus NU celor de la PAOK după ce șapte fani greci au murit într-un accident în România
3.184

66
S-a stabilit termenul în dosarul excluderii lui FCU Craiova din Liga 2
66

3.978
Dosar deschis în instanță: Adrian Mititelu cere sechestru pe averea lui Gino Iorgulescu
3.978

22
'Stanciu va fi creierul echipei Dalian InBev în noul sezon'. Chinezii, cuvinte de laudă la adresa românului
22

















Comentează