Premierul italian Giuseppe Conte l-a întâmpinat joi la Napoli pe preşedintele francez Emmanuel Macron la primul summit bilateral după cel de la Lyon, din 2017, relatează AFP potrivit Agerpres.
În efortul de a relansa relaţiile cu Italia, preşedintele Franţei este însoţit de o delegaţie de 11 miniştri. La rândul său, Conte va avea alături un număr similar de membri ai cabinetului de la Roma. Evenimentul se va încheia cu un dineu de gală cu preşedintele italian Sergio Mattarella.
Autorităţile italiene nu au anulat reuniunea, în ciuda epidemiei de coronavirus care se află în centrul atenţiei în ambele ţări.
Joi dimineaţa, Macron a vizitat spitalul din Paris unde a decedat miercuri prima victimă a epidemiei din Franţa. În Italia, 11 localităţi din nord sunt în carantină. Pe străzile din Napoli, însă, nu se simte îngrijorarea; AFP observă că puţini turişti sau localnici poartă măşti de protecţie. Ministrul italian de externe, sosit şi el în metropola din sud, a cerut turiştilor străini să nu fugă din peninsulă şi şi-a exprimat regretul că toată ţara este prezentată ca o zonă de risc, deşi doar în câteva zone există probleme. Preşedintele francez şi-a început vizita la Napoli cu două obiective culturale - un teatru şi o capelă.
Relaţiile dintre Paris şi Roma au fost tensionate în ultimul an, când a avut loc şi cea mai gravă criză diplomatică bilaterală de după 1945, care a culminat cu rechemarea temporară de la post a ambasadorului francez în Italia. Fostul ministru italian de interne Matteo Salvini, liderul partidului de dreapta Liga, l-a criticat de multe ori pe Macron pentru 'aroganţa' şi 'ipocrizia' în privinţa migraţiei, reaminteşte AFP. La rândul său, şeful statului francez l-a acuzat pe Salvini, 'principalul său opozant' în Europa, şi a condamnat 'lepra naţionalismului'.
Situaţia s-a ameliorat treptat după instalarea în septembrie anul trecut a noului guvern condus de premierul Conte, al cărui Partid Democrat a renunţat la coaliţia cu Liga şi a format o nouă alianţă, cu Mişcarea 5 Stele. O sursă din cadrul preşedinţiei franceze a declarat AFP că se poate colabora bine cu actualul cabinet de la Roma, cu care există 'numeroase convergenţe', în special în privinţa politicii europene. Potrivit acestei surse, Franţa şi Italia sunt în prezent 'pe aceeaşi linie' în privinţa primirii migranţilor sosiţi în Europa prin Marea Mediterană - un subiect asupra căruia fuseseră într-un dezacord deschis.
La summit se va semna un acord pentru susţinerea firmei Naviris, înfiinţată recent de italienii de la Fincantieri şi francezii de la Naval Group. Se va discuta şi despre linia de cale ferată între Lyon şi Torino, pentru care se încearcă obţinerea a 50% din finanţare din fonduri europene precum şi despre viitoarea alianţă între producătorii de automobile PSA şi Fiat-Chrysler.
Punctele de vedere ale celor două ţări sunt mai apropiate şi în privinţa Libiei, susţine preşedinţia franceză. Se acţionează pentru relansarea misiunii maritime Sofia, care se va concentra pe viitor asupra controlului embargoului asupra livrărilor de armament către Libia.
Se aşteaptă ca Macron şi Conte să îşi afirme la Napoli intenţia de a semna în lunile următoare aşa-numitul Tratat de la Quirinale (sediul preşedinţiei italiene - n. red.), anunţat în 2017, pentru asigurarea unui cadru mai stabil şi mai amplu de cooperare bilaterală, după modelul tratatului franco-german.
Napoli - Summit franco-italian în plină criză coronavirusului
București
3°C
Articole Similare

523
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
523

879
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
879

464
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
464

683
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
683

891
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
891

76
SUA au insistat în zadar: Elveţia a refuzat survolarea teritoriului său de către avioane militare americane
76

1.359
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.359

860
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
860

2.660
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.660

50
Libanul a format o delegaţie pentru negocieri de pace cu Israelul
50

75
Kosovo a cedat presiunii Uniunii Europene: A amânat intrarea în vigoare a unei legi privind străinii
75

6.124
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.124

2.048
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.048















Comentează