Lidera democraţilor din Congresul SUA, Nancy Pelosi, a folosit joi pentru prima dată termenul de "corupţie" pentru a desemna suspiciunile care planează asupra preşedintelui american, vizat de o anchetă pentru destituire în dosarul ucrainean, relatează AFP potrivit Agerpres
Într-o declaraţie făcută după audierile televizate ale unor înalţi diplomaţi organizate în cadrul acestei explozive, Nancy Pelosi pare să nu-şi fi ales cuvintele la întâmplare. "Corupţie" este unul dintre capetele de acuzare prevăzute în Constituţia americană pentru a justifica destituirea preşedintelui.
"Mărturiile copleşitoare au coroborat probele de corupţie scoase la iveală de anchetă", a declarat preşedinta Camerei Reprezentanţilor în cadrul unei conferinţe de presă.
Ea a adăugat că faptele expuse le fac să pară "aproape mici" pe cele reproşate preşedintelui republican Richard Nixon, şi el vizat de o anchetă pentru destituire în 1974.
Democraţii îl suspectează pe Donald Trump că a abuzat de prerogativele sale prezidenţiale cerându-i preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski să ancheteze asupra lui Joe Biden, bine plasat pentru a deveni principalul său contracandidat în alegerile prezidenţiale din 2020.
Ei încearcă să demonstreze că în plus, pentru a obţine această anchetă, a făcut presiune asupra Kievului îngheţând un important ajutor militar destinat Ucrainei.
Pentru Nancy Pelosi, corupţia constă în "acordarea sau suspendarea unui ajutor militar în schimbul unei declaraţii publice privind o falsă anchetă privind alegerile", ceea ce reprezintă "o tentativă evidentă din partea preşedintelui de a-şi asigura un avantaj pentru alegerile din 2020".
Donald Trump afirmă că nu i se poate reproşa nimic pentru conversaţia cu omologul său ucrainean, un argument reluat de marea majoritate a aleşilor republicani.
Cu circa zece audieri publice prevăzute până la 20 noiembrie, democraţii arată că nu vor să piardă timp în anchetă, înainte de un posibil vot privind punerea sub acuzare a preşedintelui în Camera Reprezentanţilor.
"Nu am decis încă dacă îl vom pune pe preşedinte sub acuzare. La asta serveşte această anchetă", a declarat joi Nancy Pelosi.
Ţinând cont de majoritatea republicană din Senat, este puţin probabil ca Donald Trump să fie apoi destituit, întrucât camera superioară, care va avea apoi misiunea de a-l judeca pe preşedinte, va avea ultimul cuvânt.
Vineri, parlamentarii vor discuta în cadrul unei audieri publice cu fosta ambasadoare a SUA la Kiev, Marie Yovanovitchm, brusc eliberată din funcţie în primăvară după ce a făcut obiectul unei campanii ostile duse de avocatul personal al lui Donald Trump, Rudy Giuliani.
Un diplomat care l-ar fi auzit pe Donald Trump vorbind cu unul dintre ambasadorii săi "despre anchetele solicitate" Ucrainei ar urma de asemenea să depună mărturie, dar cu uşile închise, potrivit media americane, notează AFP.
Nancy Pelosi îl acuză în premieră pe Trump de corupţie
Explorează subiectul
Articole Similare

1.098
FOTO Pamela Anderson, transformare surprinzătoare la 58 de ani: 'Frumusețea e subiectivă'
1.098

44
Stare de urgență în vestul Guatemalei după atacurile armate asupra poliției și armatei: Cinci persoane au murit
44

305
VIDEO Tragedie în Columbia: 12 persoane și-au pierdut viața după ce un autobuz școlar s-a prăbușit într-o prăpastie
305

3.719
Un nou scandal zguduie lumea concursurilor de frumusețe, după cazul Miss Mexic: Miss Finlanda, detronată după o postare rasistă
3.719

3.546
S-a aflat unde este cel mai înalt oraș din lume: Viața în acest ținut este aproape imposibilă
3.546

2.343
Viktor Orbán avertizează: Folosirea activelor rusești de către UE ar putea însemna intrarea în război
2.343

3.956
După patru decenii la aceeași firmă, a plecat în concediu și s-a trezit fără job: Nu după mult timp, a primit 50.000 de euro
3.956

107
Volodimir Zelenski a ajuns la Berlin. A fost primit de cancelarul german Friedrich Merz
107

2.889
Trump reacționează dur: Președintele promite o 'ripostă foarte serioasă' după atacul ISIS în Siria
2.889

94
Franța avertizează: Acordul UE–Mercosur nu poate fi acceptat dacă pune în pericol fermierii
94

5.024
Volodimir Zelenski este dispus să renunțe la ideea aderării la NATO. Cere la schimb un singur lucru
5.024

2.712
VIDEO Tinerii din Rusia ies în stradă pentru jocul preferat. Kremlinul, asaltat de scrisori după blocarea Roblox
2.712

46
Vânzările de mașini de lux scad în China, pe fondul încetinirii economiei
46





















Comentează