O formațiune va anunța astăzi retragerea din competiția electorală pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova și își va declara sprijinul pentru partidul aflat pe poziția a doua pe buletinul de vot – „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, anunță surse politice.
Decizia vine în contextul eforturilor de evitare a fragmentării votului proeuropean și unionist, susțin sursele citate. Mai multe formațiuni și personalități unioniste ar urma, de asemenea, să lanseze în cursul zilei de astăzi un apel public de susținere a formațiunii lui Costiuc, considerată de analiști singura alternativă cu orientare vestică ce are șanse reale de a accede în Parlament, în afara PAS.
O conferință de presă este programată la ora 12:00, unde vor fi făcute anunțurile oficiale.
Bătălie pe muchie de cuțit la Chișinău: partidul Maiei Sandu riscă să piardă puterea
Partidul pro-european aflat la guvernare în Republica Moldova va trebui să facă eforturi serioase pentru a-și păstra majoritatea parlamentară după alegerile legislative din 28 septembrie, un nou sondaj confirmând o luptă strânsă cu formațiunile pro-ruse, în timp ce numeroși alegători sunt indeciși înaintea scrutinului de duminică, comentează joi Reuters.
Președinta Maia Sandu, care s-a concentrat pe demersurile pentru aderarea la Uniunea Europeană până în 2030 a uneia dintre cele mai sărace țări din Europa, a denunțat invazia rusă în Ucraina vecină și a acuzat Rusia de interferență în procesul electoral, în timp ce opoziția a denunțat constant creșterea costului vieții.
Un sondaj de opinie publicat miercuri de compania iData arată că Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), susținut de Sandu, este creditat cu 24,9% din intențiile de vot, având un mic avans față de Blocul Patriotic (pro-rus), care ar obține 24,7% din sufragii.
Blocul Alternativa, acuzat de guvern că promovează o agendă pro-Kremlin, este susținut de 7,2% din alegători, iar Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, fost primar al orașului Bălți, ar obține 5,4% din voturi, potrivit aceluiași sondaj.
Un total de 26,6% din alegătorii moldoveni încă nu s-au decis cum vor vota, indică sondajul iData.
Dacă se iau în calcul doar alegătorii deciși, sondajul arată că Blocul Patriotic ar obține 33,9%, iar PAS 33,6% din voturi.
În cazul în care partidul de guvernământ, care în ultimii patru ani a deținut 61 din cele 101 de locuri în parlament, nu reușește să-și păstreze majoritatea, este mai probabil ca Maia Sandu să încheie o înțelegere cu formațiunea Partidul Nostru decât să desemneze un premier pro-rus, sunt de părere analiștii politici.
Premierul moldovean Dorin Recean a acuzat Rusia miercuri de încercare de preluare a puterii prin vărsarea a milioane de euro în Republica Moldova pentru a cumpăra voturi și pentru a instiga la dezordine. ''Kremlinul se află și în centrul acestei campanii electorale pentru a obține puterea asupra Moldovei prin ocolirea opțiunii ei suverane'', a spus Recean după o ședință a cabinetului său.
Rusia neagă orice tentativă de a influența votul și acuză autoritățile moldovene de suprimarea opoziției și încurajarea rusofobiei.
Miercuri, Moscova l-a convocat la Ministerul de Externe rus pe ambasadorul Republicii Moldova după ce Chișinăul a refuzat să acrediteze reprezentanți ruși ca observatori la alegeri.
Maia Sandu a fost realeasă anul trecut și un referendum privind aderarea la UE a trecut cu o mică majoritate, cu sprijinul masiv al cetățenilor moldoveni care trăiesc în străinătate.


































Comentează