Golful Cernei de la Orşova se confruntă din nou cu problema deşeurilor aduse de viituri, un fenomen care, potrivit autorităţilor, se repetă cel puţin o dată pe an, când ploile abundente din bazinul hidrografic al râului Cerna cresc debitele şi antrenează spre apă tone de gunoaie aruncate ilegal pe maluri sau în albiile afluenţilor.
"Ploile care cad în cantităţi importante în bazinul hidrografic al râului Cerna cresc nivelurile şi debitele afluenţilor şi ale Cernei şi mătură în cale tot ce se află pe maluri, bineînţeles şi din gropile de gunoi ilegale. Se pare că încă mai sunt cetăţeni care aruncă deşeurile, indiferent de ce fel sunt ele, pe malurile Cernei şi ale afluenţilor săi. Apa vine, le mătură şi le aduce înspre golful Cernei", a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Sorina Neaga.
Pentru a limita impactul asupra mediului şi pentru a preveni ajungerea deşeurilor la hidrocentrala de la Porţile de Fier, angajaţii Administraţiei Bazinale de Apă au instalat, încă de acum câţiva ani, un baraj plutitor confecţionat chiar de ei. Acesta are rolul de a reţine deşeurile plutitoare - de la mase plastice până la material lemnos - în condiţiile în care viiturile nu sunt extrem de puternice.
"Am mai avut şi un alt tip de baraj plutitor, instalat printr-o asociaţie, însă o viitură puternică l-a distrus. Atunci, Golful Cernei ajunsese plin de deşeuri, o imagine care nu arăta deloc bine", a mai precizat reprezentantul ABA Banat.
Istoria se repetă
În aceste zile, istoria se repetă, chiar dacă, potrivit autorităţilor, cantitatea de deşeuri este mai mică decât în alţi ani, inclusiv datorită funcţionării Sistemului de Garanţie-Returnare. Cu toate acestea, plasticul şi deşeurile menajere sunt în continuare prezente, provenind din depozitările neautorizate de pe malurile apelor.
Angajaţii Formaţiei de lucru Băile Herculane au început deja acţiunea de igienizare a golfului. Deşeurile - lemnoase, menajere şi plastice - sunt colectate şi depozitate temporar pe malul drept al râului Cerna, unde există spaţiu suficient. Administraţia Bazinală de Apă colaborează cu Primăria Orşova pentru preluarea şi gestionarea acestora.
Durata acțiunii de igienizare
"Estimăm că acţiunea va dura trei-patru zile. Am separat materialul lemnos, care poate fi valorificat, de deşeurile menajere şi plastice", a mai explicat purtătorul de cuvânt al ABA Banat.
Problema nu este însă doar una de ordin estetic, avertizează autorităţile. Deşeurile afectează grav mediul şi fauna acvatică. În acest context, ABA Banat face apel la autorităţile locale din amonte pentru intensificarea acţiunilor de educaţie ecologică.
Controale pe cursurile de apă
"Noi facem anual controale pe cursurile de apă, iar înainte de acestea trimitem înştiinţări primăriilor pentru a lua măsuri de salubrizare. Totuşi, credem că problema este, în primul rând, una de educaţie", a subliniat reprezentantul ABA Banat.
Datele din anul precedent arată amploarea fenomenului: 1,25 tone de PET-uri au fost colectate şi reciclate, aproximativ 200 de tone de material vegetal şi lemnos au fost adunate, lemnul fiind trimis la reciclare, iar restul materialului vegetal la compostare.
Autorităţile speră ca aceste intervenţii repetate, alături de educaţia ecologică şi implicarea comunităţilor locale, să reducă în timp cantitatea de deşeuri care ajunge în Golful Cernei - un colţ de natură afectat de nepăsarea oamenilor.





























Comentează