Două elemente de muniţie de artilerie au fost descoperite luni pe o stradă din Oradea de un muncitor în timp ce efectua lucrări la acostamentul drumului, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, Camelia Roşca, notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat remis de ISU Bihor, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Crişana a constatat că cele două elemente de muniţie, găsite pe strada Episcop Ioan Alexi din municipiul Oradea, rămase neexplodate din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aveau focoasele şi capsele intacte, prezentând astfel un nivel ridicat de pericol.
Specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 50 de metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea celor două muniţii în condiţii de siguranţă, acestea urmând a fi distruse la o dată ulterioară.
Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana a reamintit cetăţenilor faptul că în cazul descoperirii elementelor de muniţie trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, fiind totodată interzise mutarea, ridicarea şi transportul acestora.
Muniţie de artilerie neexplodată, descoperită pe o stradă din Oradea
București
-3°C
Articole Similare

5
Catedrala Națională nu va fi deschisă în perioada premergătoare sărbătorilor pascale și pe întreaga durată a acestora
5

1.835
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
1.835

45
Studiul care schimbă tot ce se știa despre alcool: Ce este 'efectul tequila' și cum te poți îmbăta 'la distanță'
45

28
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
28

71
La ce oră pot fi cumpărate cele mai ieftine bilete de avion: Un expert vine cu un răspuns neașteptat
71

2.451
Medic veterinar trage un semnal de alarmă: Schimbarea trecută cu vederea care apare la animalele de companie înainte să moară
2.451

2.313
Codul secret al telefonului care te poate ajuta dacă este furat. Cum îl afli în cinci secunde
2.313

3.927
Aceste 3 zodii vor avea parte de reușite pe toate planurile în acest weekend
3.927

56
Reprezentanţii patronatelor au dat aviz pozitiv proiectului legii bugetului de stat
56

1.348
Misterul sunetului de fierăstrău pe care mulți pasageri îl aud din avion
1.348

2.150
Mesajul de forță și recunoștință al lui Zelenski adresat României, după vizita la Baza 86 Aeriană de la Fetești
2.150

1.339
Horoscop zilei de 14 martie 2026. Taurii se concentrează mai mult pe planurile lor financiare. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.339

3.573
Ilie Bolojan e nimicit după ce mama sa a dat interviu în presă ca să îl apere: Liderii care permit asta sunt niște nulități
3.573
















Comentează