Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă depusă de PSD împotriva ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Votul asupra moţiunii urmează să fie dat în şedinţa plenului de miercuri.
PSD a depus, miercurea trecută, în plenul Camerei, moţiunea simplă intitulată "Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor", semnată de 109 deputaţi social-democraţi.
În moţiune, deputaţii PSD cer demisia ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, motivând că în timpul care s-a scurs de la învestirea lui au văzut "atât de multă incoerenţă, lipsă de profesionalism şi de asumare cât nu s-a văzut în ultimii 30 de ani".
"Victime omeneşti, spitale în flăcări, haos în vaccinare, degringoladă în sistemul de sănătate publică şi minciuni la testare şi raportare! Şi multă indiferenţă, indolenţă, aroganţă şi sfidare din partea celui care ar trebui să aibă drept principală grijă sănătatea şi siguranţa cetăţenilor săi! (...) Este deja mult prea mult! Acest ministru a devenit un adevărat pericol pentru sănătatea românilor", se arată în moţiune, solicitându-se plecarea acestuia din funcţie.
Iniţiatorii demersului susţin că, după tragediile de la Piatra-Neamţ şi de la "Matei Balş" din Capitală, Voiculescu recunoaşte "senin" că nu a făcut nimic din ceea ce susţinea că trebuie făcut urgent pe vremea când era în Opoziţie.
"În loc să faceţi, din prima zi în care aţi ajuns în minister, tot posibilul pentru ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple, le-aţi comunicat sec românilor că le veţi prezenta 'un raport privind stadiul măsurilor luate după raportul din noiembrie 2020'. Un raport la un alt raport. Însă ce măsuri aţi luat? Concret! Cele pe care chiar dumneavoastră i le cereaţi în noiembrie ministrului Tătaru? Sau niciuna de fapt!? Aşa cum de altfel chiar dumneavoastră susţineaţi public, urgenţa era alta. Nu vorbele. Nu hârtiile. Nu declaraţiile politice. Ci un set de proceduri unitare la nivel naţional în privinţa evitării pericolelor legate de utilizarea oxigenului în toate spitalele COVID. Adică fapte. Simple. Concrete", i-au transmis social-democraţii ministrului Voiculescu.
Deputaţii PSD au menţionat că această moţiune simplă nu pune nici Sănătatea, nici sistemul sanitar în banca acuzaţilor, ci "critică lipsa evidentă de performanţă a ministrului responsabil cu sănătatea, cu viaţa românilor".
"Această moţiune este depusă împotriva ministrului care nu a reuşit să ia deciziile necesare, nu a reuşit să coaguleze experienţa profesioniştilor - aşa cum chiar el susţinea că ar trebui făcut - pentru a prelua controlul asupra pandemiei şi pentru a garanta siguranţa pacienţilor. Că nu aţi făcut nimic de fapt, domnule ministru, aţi recunoscut chiar dumneavoastră. De aceea, vom detalia în continuare ce aţi fi putut face, dar fie nu v-aţi priceput, fie nu aţi vrut, fie aţi avut alte priorităţi pentru care aţi venit la Ministerul Sănătăţii. Astfel, de o lună şi jumătate, în loc de măsuri rapide, viguroase, care să vină şi să corecteze tot ce aţi criticat atunci când eraţi în Opoziţie, românii au primit un pachet cu acuze despre trecut şi altul cu promisiuni despre viitor. Nimic despre prezent! Nimic despre cum rezolvăm problemele acum", menţionează iniţiatorii.
Aceştia mai susţin că succesul campaniei de vaccinare anti-COVID-19 este condiţia esenţială pentru ca România să revină la normalitatea vieţii economice şi sociale, cu toate acestea, odată venit la conducerea ministerului, "Vlad Voiculescu a subminat în mod constant Strategia naţională deja aprobată".
Preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, a anunţat că PNL nu va vota moţiunea depusă de PSD.
"Există un principiu elementar al solidarităţii guvernamentale şi, în mod evident, Partidul Naţional Liberal nu va vota moţiunea depusă de PSD împotriva colegului nostru de coaliţie care girează poziţia de ministru al Sănătăţii. De altfel, mi se pare ridicol să vii să depui o moţiune după o lună de mandat, în condiţiile în care cred că e nevoie de o durată minimă de timp pentru a face o primă evaluare privind activitatea unui ministru", a afirmat sâmbăta trecută Ludovic Orban.
La rândul său, copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş a subliniat că nu are emoţii în ceea ce priveşte moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, apreciind că aceasta a fost propusă de către social-democraţi doar pentru ''a se afla în treabă''.
"Nu am emoţii. E o moţiune propusă doar pentru a se afla în treabă cei de la PSD. Aşa înţeleg ei să facă opoziţie. Ai un ministru care nici nu s-a instalat bine şi vii şi îl acuzi de nişte lucruri pe care le-au făcut cei care au fost miniştrii PSD înainte. Noi avem miniştri ineficienţi PSD cu grămada. Avem trei foşti miniştri ai Sănătăţii din PSD care sunt urmăriţi penal acum, pentru fapte de corupţie sau asimilate cu corupţia. Avem fost ministru PSD care după accidentul Colectiv spunea că toate merg bine. Ei, Vlad Voiculescu spune că nu toate merg bine şi sunt foarte multe lucruri de reformat. Şi, da, vom introduce management profesionist în spitale. Nu va mai fi pe sinecuri politice şi pe prietenii sau ataşamente politice, cum ne-am obişnuit", a spus duminică Cioloş.
*** Potrivit regulamentului, moţiunea simplă se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.
Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii - dezbătută de deputaţi
Explorează subiectul
Articole Similare

1.007
Tensiuni în coaliție înainte de votul din Parlament! Liderul senatorilor USR a explodat după anunțul lui Daniel Zamfir: 'Un dispreț față de protocol'
1.007

113
Stelian Ion îl atacă dur pe ministrul Justiției: „Radu Marinescu se face că nu vede și nu aude”. Cere demisia Liei Savonea
113

7.078
Liderul senatorilor PSD, anunț care aruncă în aer coaliția: Toți senatorii PSD vor vota împotriva Dianei Buzoianu
7.078

7.878
Sorin Grindeanu dă un semnal interesant, chiar în ziua moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
7.878

2.298
Nicușor Dan transmite un mesaj de solidaritate cu protestarii: Împărtășesc îngrijorările societății legate de justiție
2.298

85
Strada nu tace: PUSL rămâne în protest și cere demisia ministrei Diana Buzoianu
85

3.805
George Simion, la masa puterii conservatoare europene: fotografia cu Giorgia Meloni care a aprins scena politică
3.805

4.912
Nicușor Dan pleacă din țară și participă la o întâlnire care ar putea schimba strategia de apărare a Europei de Est
4.912

6.552
Adevăratul test pentru coaliție NU va fi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului: La Senat s-ar putea da cel mai puternic semnal
6.552

2.791
Ilie Bolojan intră în malaxorul Parlamentului: Se votează moțiunea de cenzură și totul vine după un scandal de proporții în coaliție
2.791

6.402
Traian Băsescu lansează un scenariu sumbru: Problema nu e Bolojan, ci Grindeanu; România riscă să vândă Portul Constanța
6.402

5.227
Theodor Paleologu: Un spectacol de un comic extraordinar. 'Bomboana de pe colivă' a fost apelul telefonic al doamnei Lia
5.227

4.329
Băsescu apasă butonul roșu: 'Predoiu și-a asigurat veșnicia în guvern; Izolarea justiției e opera lui'
4.329





















Comentează