Comisarul european pentru afaceri economice Pierre Moscovici a asigurat joi pentru AFP că "nu se fac pregătiri" pentru ieşirea Greciei din euro, în ciuda "progreselor prea lente" din partea Atenei.
"Nu se fac pregătiri pentru un +Grexit+, nu există un plan B, nu s-a schimbat punctul de vedere, chiar dacă am văzut astfel de declaraţii, mai ales din partea lui Olivier Blanchard", economistul-şef al FMI care recent a relativizat consecinţele unei astfel de ieşiri a Greciei, a declarat Moscovici la Washington, pe marginea reuniunilor de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi Băncii Mondiale.
"Se lucrează şi se fac progrese, dar aceste progrese sunt prea lente şi în acest stadiu prea mici. Timpul a început să preseze", a deplâns cu toate acestea Moscovici.
"Lipsesc multe lucruri" din lista de reforme pe care Grecia trebuie să o prezinte partenerilor săi pentru a primi ultima tranşă din ajutorul internaţional, a indicat el.
Comisarul european a considerat "absolut indispensabilă înregistrarea de progrese solide" la o reuniune a miniştrilor de finanţe din zona euro pe 24 aprilie la Riga.
Comisia Europeană nu intenţionează să lase Atena să lungească discuţiile, posibil până în iunie, când vine momentul negocierii unui nou şi al treilea plan de ajutor pentru Grecia.
La rândul său, ministrul de finanţe german Wolfgang Schäuble a subliniat, de asemenea la Washington, că pentru a primi o plată în mai de 7,2 miliarde de euro legată de al doilea plan de ajutor şi a evita intrarea în default (incapacitate de plată), Grecia trebuie să convingă "cele trei instituţii", FMI, Uniunea Europeană şi Banca Centrală Europeană, care "şi-au îndeplinit în mare măsură" obligaţiile.
"Decizia aparţine Greciei", a subliniat Schäuble, un adept de la început al unei linii dure faţă de Atena.
Ministrul grec de finanţe Yanis Varoufakis, prezent de asemenea la Washington, a insistat: "Vom face compromisuri, vom face compromisuri pentru a ajunge la un acord rapid. Dar nu ne vom compromite".
Fără a oferi detalii concrete asupra acestor compromisuri pe care Atena le-ar putea face, el a estimat că "joaca cu ideea unui +Grexit+ este ceva profund antieuropean" şi a avertizat că cine pretinde că estimează consecinţele "îşi doreşte ca visele sale să devină realitate".AGERPRES
Moscovici: "Nu se fac pregătiri" pentru ieşirea Greciei din euro
București
18°C
Articole Similare

129
Emmanuel Macron, conferinţă telefonică cu liderii UE pe tema interzicerii reţelelor sociale pentru minori
129

1.772
UE pune presiune pe noul guvern din Ungaria: Să 'realinieze' țara la 'valorile europene'
1.772

259
Comisia Europeană a percheziţionat o companie de produse din ciocolată, suspectată de încălcarea regulilor de concurenţă
259

2.702
Noul lider al Ungariei exclude admiterea Ucrainei în UE în timpul războiului / VIDEO
2.702

151
Ursula von der Leyen, pregătită să lucreze cu viitorul guvern ungar pentru deblocarea fondurilor UE
151

3.668
Rusia reacționează la înfrângerea lui Viktor Orban: Avertisment privind o 'furtună economică' în UE / Ce a spus și "vocea lui Putin"
3.668

2.751
Vicepreședintele PE, Victor Negrescu: Rezultatul alegerilor din Ungaria este o înfrângere şi pentru partidele extremiste din România
2.751

327
Siegfried Mureşan, despre rezultatul alegerilor din Ungaria: O înfrângere pentru Vladimir Putin şi pentru toţi cei care vor slăbirea Uniunii Europene. Nu ne lăsăm intimidaţi
327

3.599
Semnal puternic din UE: Aproape 11.000 de bancomate au "dispărut" în 2024
3.599

43.655
A început resetarea Ungariei: Prima decizie majoră după victoria zdrobitoare în alegeri a TISZA
43.655

5.673
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
5.673

1.369
A crescut dependența europenilor față de produsele fabricate în China
1.369

2.461
Vacanțele românilor, în pericol: Cursele aeriene spre marile destinații turistice ar putea să fie modificate pe fondul războiului din Iran
2.461
















Comentează