Rusia nu este implicată în ''traficul'' de migranţi organizat de Belarus spre Uniunea Europeană (UE), însă ea are o "capacitate de influenţă" asupra Minskului pentru a-i pune capăt, a afirmat joi secretarul de stat pentru afaceri europene al Franţei, Clement Beaune, informează AFP.
"În privinţa Rusiei, nu avem elemente care să arate o complicitate în această afacere", a declarat Clement Beaune pentru postul BFMTV şi radioul RMC.
"Este evident că dacă Rusia nu este o parte a problemei, ea este cel puţin o parte a soluţiei, pentru că dependenţa Republicii Belarus de Moscova este tot mai puternică", a subliniat el. "Există o capacitate de influenţă evidentă a Rusiei asupra Belarus pentru a ajuta la oprirea acestui trafic şi prin urmare noi trebuie să utilizăm acest canal", a insistat el, acuzând Minskul că îi foloseşte pe migranţi pe post de "carne de tun".
Parisul intenţionează să transmită acest mesaj în timpul unei întrevederi pe care o vor avea vineri, la Paris, miniştrii de externe şi ai apărării ai Franţei şi Rusiei.
Cancelarul federal german Angela Merkel i-a cerut la rândul său, miercuri, preşedintelui rus Vladimir Putin să acţioneze împotriva "instrumentalizării" migranţilor de către regimul din Belarus.
Polonia, aflată în primă linie în criza cu Minskul, l-a acuzat marţi pe preşedintele rus că este "comanditarul" valului de migranţi spre UE.
Europenii îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de faptul că alimentează această criză a migraţiei pentru a se răzbuna pentru sancţiunile europene, impuse după realegerea lui contestată şi reprimarea brutală a opoziţiei în ţara sa.
Cele 27 de ţări membre ale UE urmează să discute luni noi sancţiuni la adresa regimului lui Aleksandr Lukaşenko.
"Ceea ce se poate face este să sancţionăm un anumit număr de entităţi, de întreprinderi care organizează traficul", a spus Clement Beaune, menţionând aeroportul de la Minsk şi mai multe companii, în special aeriene.
Clement Beaune a evocat în treacăt o "problemă probabilă" cu compania Turkish Airlines, afirmând că, în cazul ei, sancţiunile "nu sunt pe ordinea de zi". "Există o muncă diplomatică pentru a-i cere Turciei ca zborurile să fie mai puţin frecvente sau suspendate", a spus el. Însă, "pentru moment", contrar precedentelor crize ale migraţiei la frontiera cu Grecia, "nu ei (turcii) sunt cei care organizează traficul", a adăugat secretarul de stat francez.
Moscova este o parte a soluţiei, nu a problemei migranților (oficial francez)
Articole Similare

220
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au continuat atacurile asupra Ucrainei. Au lansat 115 drone în ultimele ore
220

647
Domeniul neașteptat care câștigă teren odată cu îmbătrânirea populației
647

408
Chinezii au creat o baterie capabilă să suporte peste 120.000 de cicluri de încărcare. Cum ar putea ajunge pe piață
408

47
Criza iraniană - KLM își suspendă zorurile către Tel Aviv
47

43
O dronă submarină israeliană livrată Germaniei - Aparatul a fost testat în Marea Baltică
43

16
Elveţia interzice importul de GNL rusesc
16

2.288
Cine este și cum arată presupusa amantă al lui El Mencho. Femeia a fost amenințată cu moartea după ce ar fi ajutat, din greșeală, la eliminarea celui mai temut narco
2.288

127
Scandalul Jeffrey Epstein explodează la Harhard - Este implicat secretarul lui Clinton
127

812
Turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar: orașul european majorează taxa de turism până la 15 euro/noapte
812

1.436
O întâlnire Putin-Zelenski? Peskov anunță poziția Kremlinului
1.436

2.361
Moment istoric - UE s-ar putea extinde în nordul extrem: Țara care pregătește un referendum
2.361

138
Atac într-un tren din Germania - Circulatia a fost perturbată
138

3.069
Rareș Bogdan îi dă dreptate lui Donald Trump în scandalul care a aruncat SUA în aer: „Metodic, ca să priceapă toată lumea”
3.069

















Comentează