Moscova şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu atacurile întreprinse de artileria turcă peste graniţă în Siria, apreciind drept ''inadmisibile'' astfel de acţiuni, ce agravează şi mai mult tensiunile dintre cele două ţări, relatează Reuters şi AFP.
''Kremlinul este îngrijorat în legătură cu tensiunile crescânde de la graniţa turco-siriană'', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, într-o teleconferinţă cu jurnaliştii.
''În general, Rusia crede că astfel de acţiuni de bombardare peste graniţă a teritoriul sirian de către artileria turcă sunt inadmisibile'', a mai spus Peskov.
Totodată, Rusia şi-a exprimat regretul în ce priveşte respingerea de către Consiliul de Securitate al ONU a proiectului său de rezoluţie ce viza încetarea operaţiunilor militare ale Turciei în Siria.
''Nu putem decât să ne exprimăm regretele că acest proiect de rezoluţie a fost respins'', a declarat Peskov, subliniind că Rusia îşi continuă politica ce vizează ''asigurarea stabilităţii şi a integrităţii teritoriale'' a Siriei.
Peskov a precizat că Moscova va continua să ajute Damascul să lupte împotriva ''teroriştilor'' în Siria, în timp ce occidentalii şi Ankara acuză Moscova că vizează opoziţia siriană moderată şi fac apel la încetarea acestor atacuri.
''Rusia îşi continuă linia de politică consecventă ce vizează acordarea de asistenţă şi ajutor forţelor armate siriene în ofensiva lor împotriva teroriştilor'', a afirmat Peskov.AGERPRES
Moscova consideră ''inadmisibile'' atacurile întreprinse de artileria turcă peste graniţă în Siria
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

18
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
18

697
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
697

2.612
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
2.612

1.573
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
1.573

56
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
56

42
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
42

1.132
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.132

53
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
53

2.928
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
2.928

59
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
59

2.469
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
2.469

43
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
43

99
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
99

















Comentează