Tribunalul Ilfov judecă luni cererea fostului ministru al Tineretului şi Sportului Monica Iacob Ridzi de întrerupere a executării pedepsei de 5 ani închisoare primită în dosarul legat de organizarea Zilei Tineretului din 2009.
Tiberiu Iacob Ridzi, soţul Monicăi Iacob Ridzi, declarat recent că motivul pentru care se cere întreruperea executării pedepsei este acela că soţia sa trebuie să efectueze o serie de investigaţii medicale, care nu pot fi realizate în sistemul medical din penitenciar.
El a subliniat că soţia sa are mai multe probleme medicale şi o imunitate foarte scăzută.
"Am înţeles că magistraţii vor lua o decizie în acest sens în ideea de a se face o expertiză medico-legală la INML şi apoi vor hotărî, în concordanţă cu ceea ce va rezulta din acea expertiză şi din documentele pe care soţia mea deja le are", a declarat Tiberiu Iacob Ridzi.
El a spus că ia în calcul înaintarea unei cereri de graţiere către preşedintele Klaus Iohannis, însă, în acest moment, soluţia este întreruperea executării pedepsei pentru a efectua investigaţiile medicale.
Anterior, apropiaţii Monicăi Ridzi au declarat că aceasta suferă de 13 afecţiuni, printre care leuconeutropenie severă idiopatică şi trombofilie.
Pe 15 februarie, Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în perioada 17 martie - 22 mai 2009, Monica Iacob-Ridzi, în calitate de ordonator principal de credite, a hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului şi externalizării serviciilor de organizare aferente, să atribuie ilegal unor firme private contracte de prestări servicii având acest obiect. AGERPRES
Monica Iacob Ridzi află azi dacă poate merge acasă
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

1.021
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.021

4.932
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
4.932

2.494
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.494

1.949
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.949

2.179
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
2.179

1.654
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.654

326
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
326

1.687
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.687

717
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
717

2.328
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
2.328

738
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
738

3.365
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.365

135
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
135

















Comentează