'Moise de Oradea' stârnește scandal - Ion Cristoiu îl ironizează pe Gabriel Liiceanu pentru elogierea lui Ilie Bolojan: 'Este faimos pentru capacitatea de a linge până și o statuie din beton armat'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 09-09-2025 13:24

Actualizat: 13-09-2025 20:57

Article thumbnail

Sursă foto: prosport.ro

Ion Cristoiu reacționează după ce filosoful a publicat pe Contributors un text elogios despre premierul Ilie Bolojan, comparându-l cu Moise și prezentându-l drept salvatorul României. Într-un nou episod din seria „Pastila lui Cristoiu”, publicistul ironizează tonul aproape religios al articolului și îl acuză pe Liiceanu de „exaltare politică”.

Premierul Ilie Bolojan, potrivit definiției, e o personalitate controversată. Cei mai mulți jurnaliști, analiști, oameni simplu spun că așa-zisa lui reformă e un dezastru, pentru că, de fapt, sunt niște simple tăieri de socotitor. Că l-a luat apa, cântat, manipulat în favorarea imaginii de om care taie, care nu se uită, nu discută, o să facă din România ce a făcut din Oradea. Adică escrocheriile de la Oradea le va face și în România. Sunt unii, tot mai puțini, care spun că, totuși, aceste reforme, măsuri de austeritate erau necesare. Dar cam la atât se reduce sprijinul dat lui Ilie Bolojan”, a spus Ion Cristoiu, potrivit „Gândul”.

„În acest context, un domn numit Gabriel Liiceanu, care este faimos pentru capacitatea, disponibilitatea lui uriașă pentru a linge până și o statuie din beton armat. Așa a făcut și cu Traian Băsescu, și cu Iohannis.

În momentul în care ochii lui umezi de fericire că-l văd respectivul, în acel moment este o deraiere totală, nu am văzut așa în materie de lăudare. Repet. De regulă, poți să elogiezi mai moderat, poți să spui lucruri foarte bune despre un om, dar nu să țopăim de fericire. Gabriel Liiceanu înalță pe HotNews un elogiu lui Ilie Bolojan pe care sigur îl va lua în serios. Și sunt aproape sigur că, în momentul în care i s-a citit, că el nu știe să citească acest articol, (…) nici mai mult, nici mai puțin, Ilie Bolojan este comparat cu Moise”, a spus Ion Cristoiu.

„Ne spune domnul Liiceanu, cu citate, cum la un moment dat evreii aveau de ales între a avea ce mânca, carne, pâine pe săturate, dar erau sclavi, și să meargă împreună sau sub conducerea lui Moise prin deșert și să fie măsuri de austeritate. Cum a zis, mâncare de pasaj.

(…) Băi, avem un un Moise care ne traversează deșertul. După asta, ne aduce și argumente, că el este intelectual. (…) El spune adevărul. Ați văzut, când se încruntă, spune adevărul. Spune prostii, nu spune adevărul, dar nu contează. (…) Cea mai tare este asta: Bolojan citește. (…) În acest moment, eu mă uit în sus, pentru că Ilie Bolojan este deasupra Palatului Victoria”, a conchis publicistul.

Liiceanu și 'Moise de Oradea'

Pe Contributors, Gabriel Liiceanu a publicat un eseu în care îl portretizează pe Ilie Bolojan drept un lider providențial. Folosind metafore biblice, filosoful compară România cu „poporul rătăcitor prin pustiu”, blocat între corupție și stagnare, și îl prezintă pe premier ca pe singurul capabil să o conducă spre „pământul făgăduinței”.

Liiceanu merge mai departe și îl compară pe Bolojan cu figuri fondatoare ale României moderne: Kogălniceanu, Brătianu, Regina Maria, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu. Filosoful îl prezintă drept un politician virtuos, fără pată, pasionat de lectură și condus de un adevăr moral superior.

Argumentul central al filosofului este transformarea Oradei într-un oraș „cochet și occidental”: investiții în infrastructură, spitale, educație și spații publice. Pentru Liiceanu, Bolojan reprezintă modelul de leadership care poate rescrie destinul României, motiv pentru care susține că premierul ar trebui „clonat” la nivel național.

Nu este prima dată când Gabriel Liiceanu un ton excesiv de elogios la adresa unor figuri publice: în 2018, a prezentat-o pe Laura Codruța Kovesi drept „cel mai bun președinte posibil”; a apărat vehement politicile lui Traian Băsescu, ignorând controversele din jurul său; și-a declarat susținerea pentru Vlad Voiculescu și Dan Barna, văzând în ei „speranțe ale reformei”, chiar dacă realitatea politică le-a expus limitele.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri