Limba irlandeză a fost inclusă în tratatele Uniunii Europene din 2007, dar numai începând de anul acesta a fost promovată la statutul de limbă oficială de lucru la Bruxelles, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Până acum, se aplica o excepţie care nu permitea traducerea în irlandeză a documentelor UE.
Ministrul de stat irlandez pentru Europa, Thomas Byrne, a declarat că schimbarea dă speranţe pentru o posibilă renaştere a limbii irlandeze.
Statutul deplin de limbă oficială a UE ar fi un avantaj uriaş pentru irlandeză, apreciază dpa.
Ziarul Irish Times a comentat vineri că noua situaţie reprezintă încununarea unor ani de eforturi pentru acumularea la Bruxelles de cunoştinţe lingvistice privind irlandeza. Numărul de vorbitori ai acestei limbi în instituţiile UE a crescut de la 58 în urmă cu cinci ani la 170 în prezent şi va depăşi 200 anul acesta, arată publicaţia.
Costul volumului mai mare de traduceri şi de interpretări la reuniuni este acoperit din bugetul UE, la care Irlanda este contributoare netă. Conform Comisiei Europene, pentru care lucrează 2000 de traducători, costul total pentru cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii este de 349 de milioane de euro pe an, adică aproximativ 0,2% din bugetul total.
Irlandeza este una din cele trei limbi celtice actuale, alături de cea din Scoţia şi cea din insula Man şi are statutul constituţional de "primă limbă oficială" în Republica Irlanda.
În prezent există circa 1,6 milioane de vorbitori de irlandeză, dintre care se estimează că numai 70.000 folosesc zilnic această limbă. cei mai mulţi trăiesc în vestul Irlandei, în regiunile denumite oficial Gaeltacht.
Modificări în UE în prima zi din 2022: Uniunea are de azi o nouă limbă oficială de lucru
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.881
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
1.881

2.889
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
2.889

28
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
28

101
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
101

111
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
111

11.281
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
11.281

134
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
134

8.368
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.368

205
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
205

7.075
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.075

2.880
România devine o putere tot mai mare pe piața căutată de toată lumea - Ministrul Bogdan Ivan: Aproape ne vom tripla capacităţile de producţie a energiei nucleare
2.880

2.885
Nicușor Dan avertizează la nivel european: e nevoie de măsuri urgente pentru scăderea preţului energiei
2.885

844
Maia Sandu și Volodimir Zelenski, printre primii laureați ai Ordinului European de Merit: Roberta Metsola a făcut anunțul la Strasbourg
844















Comentează