Ministerul Justiţiei organizează, vineri, "Ziua porţilor deschise" cu prilejul sărbătoririi Zilei Europene a Justiţiei, eveniment ce are drept scop apropierea generaţiilor tinere de actul de justiţie şi informarea acestora cu privire la drepturile lor, la modul de funcţionare a administraţiei publice şi a sistemului judiciar.
Potrivit unui comunicat al MJ, vor fi organizate activităţi destinate familiarizării publicului cu mecanismele de funcţionare a justiţiei, respectiv vizitarea sediului ministerului, urmărirea procedurilor judiciare şi organizarea de întâlniri cu profesionişti ai dreptului.
"Cred sincer că implicarea activă a tinerilor poate aduce un suflu nou în administraţia publică şi pe scena politică. Îmi doresc ca măcar o parte a copiilor care vor trece vineri pragul Ministerului Justiţiei să revină aici peste ani ca buni profesionişti şi specialişti de care România are atâta nevoie", a declarat ministrul Justiţiei, Ana Birchall, conform agerpres.ro.
Astfel, zeci de elevi vor putea experimenta calitatea de demnitar la Ministerul Justiţiei. Vor putea vedea biroul din care ministrul Justiţiei ia decizii, vor observa cultura organizaţională într-o astfel de instituţie şi vor asista la o lecţie de educaţie juridică predată altfel.
Un eveniment asemănător va fi organizat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la sediul său din strada Batiştei.
"Scopul acestor manifestări este acela de a apropia justiţia de cetăţeni, de a-i ajuta să fie mai bine informaţi despre drepturile lor şi modalitatea de funcţionare a justiţiei de zi cu zi, îngăduind acestora să-i înţeleagă mai bine mecanismele şi de a îmbunătăţi accesul la acest serviciu public. Evenimentul se adresează publicului larg, studenţilor, precum şi persoanelor care activează în domeniul justiţiei, ocazie cu care reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vor pune la dispoziţia celor interesaţi materiale relevante referitoare la activitatea instanţei, organizarea sistemului judiciar din România, admiterea în magistratură, precum alte informaţii în legătură cu iniţiativa Ziua Europeană a Justiţie Civile", se arată într-un comunicat al Instanţei supreme.
MJ şi Instanţa supremă organizează 'Ziua porţilor deschise' cu ocazia sărbătoririi Zilei Europene a Justiţiei
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

410
ANM anunță prognoza pentru următoarele zile: vreme de primăvară în mare parte din țară, frig și ceață în alte zone. Cum va fi vremea în București
410

621
Focar de Acinetobacter baumannii la secția ATI a Spitalului Județean Piatra-Neamț: DSP verifică neregulile raportate
621

763
Atenție, șoferi! Punctul de amendă se scumpește. La cât va ajunge cea mai mare sancțiune
763

45
Baia Mare deschide dialogul național privind reglementarea jocurilor de noroc
45

24
Salvamont: zeci de persoane, salvate de pe munte în ultimele 24 de ore; 17 au ajuns la spital
24

2.234
FOTO Percheziții de amploare în trei județe: Polițiștii și DIICOT au destructurat o grupare de contrabandă cu țigări
2.234

1.533
VIDEO-FOTO Incendiu puternic în timpul slujbei la o biserică, monument istoric, din Prahova: Pompierii intervin de urgență / UPDATE. Precizările Ministerului Culturii
1.533

1.585
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
1.585

5.853
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
5.853

3.542
VIDEO Cristian Popescu Piedone a povestit cum a încălcat legea timp de 10 ani. A recunoscut tot după ce faptele s-au prescris
3.542

4.274
Kate Middleton despre diagnosticul de cancer. Declarația rară a Prințesei de Wales
4.274

1.210
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.210

1.536
Șoferii ar putea plăti amenzile rutiere pe loc – propunerea Ministerului de Interne
1.536
















Comentează