Consilierii onorifici ai Guvernului sunt, prin definiție, persoane care contribuie „pro bono” la binele public, punând la dispoziția statului expertiza lor, fără a fi remunerați. Dar în actualul context politic, această contribuție gratuită capătă, pe alocuri, valențe surprinzător de profitabile. Un exemplu ilustrativ: Asociația Inginerilor de Instalații din România, recunoscută de Guvernul Bolojan, în ședința din 24 iulie 2025, ca fiind de utilitate publică.
La prima vedere, decizia pare firească – Asociația reunește profesioniști dintr-un domeniu tehnic esențial pentru infrastructura energetică și clădiri eficiente. Însă detaliul care stârnește suspiciuni este faptul că vicepreședintele acestei asociații este nimeni altul decât conf. univ. dr. ing. Cătălin Lungu, membru al Consiliului Onorific pentru Energie de pe lângă Ministerul Energiei. Acest consiliu, prezentat public ca o inițiativă meritocratică de valorificare a expertizei academice și industriale în sprijinul politicilor energetice naționale, funcționează fără remunerație directă. Totuși, cazul Lungu ridică întrebarea dacă nu cumva „recompensele” vin pe altă cale – prin sprijin politic pentru entitățile din afara Guvernului cu care acești consilieri sunt direct asociați.
Statutul de utilitate publică aduce beneficii importante unei asociații: posibilitatea de a primi în folosință gratuită bunuri ale statului, legitimitate sporită în relația cu partenerii publici sau privați, acces mai facil la finanțări din fonduri publice, dar și prestigiu instituțional. Atribuirea acestui statut unei organizații conduse de un consilier guvernamental – fie el și „onorific” – nu poate fi desprinsă de suspiciunea unui conflict de interese. Cu atât mai mult cu cât decizia a fost luată în cadrul unui guvern care s-a angajat, prin vocea premierului Ilie Bolojan, să reducă influențele clientelare și să impună criterii stricte de performanță și integritate în aparatul de stat.
În lipsa unui cadru clar care să reglementeze conflictele de interese ale consilierilor onorifici și a unor criterii transparente de evaluare a cererilor pentru obținerea statutului de utilitate publică, asemenea situații vulnerabilizează întregul mecanism de consiliere și afectează credibilitatea programului de reformă. Ideea că un consilier ar putea susține în culise, dintr-o poziție de influență, interesele unei organizații din care face parte, chiar și fără să primească bani, nu este doar o problemă etică – ci una de natură instituțională.
Consilierea „pro bono” nu ar trebui să fie nici rampă de lansare pentru influențe discrete, nici instrument de marketing pentru organizații aflate în căutarea legitimității. Iar „onorificul” nu ar trebui să fie acoperirea perfectă pentru câștiguri din umbră. România are nevoie de expertiză autentică în actul de guvernare, dar și de un cadru solid de integritate care să o gireze – altfel, mitul consilierului „fără interese” riscă să fie demontat bucată cu bucată.
Comentează