Doi dintre cei patru cetăţeni ucraineni care au încercat să treacă graniţa în România prin Munţii Maramureşului sunt cu fracturi la picior, iar al treilea acuză o stare de rău, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga, notează Agerpres.
"Sunt doi cu fracturi de membru inferior şi în stare de hipotermie. Din ultimele informaţii se pare că şi unul din ceilalţi doi, care era bine, a început să se simtă rău", a spus Dan Benga.
Potrivit acestuia, duminică după-amiaza, cele două elicoptere SMURD, implicate în operaţiunea de salvare, au transportat pe munte una dintre echipele de salvatori.
"Cele două elicoptere au reuşit să ducă sus în munte o nouă echipă de salvare, alcătuită din patru salvatori montani, cu echipamentele de salvare, scutindu-i de o urcare de peste 6 ore şi jumătate cel puţin. (...) În seara - noaptea asta încercăm să îi scoatem pe toţi din munte. Problema e că avem plafon jos şi o ceaţă sus în munte de nu se vede la un metru în faţă", a subliniat şeful Salvamont Maramureş.
În cursul serii de sâmbătă spre duminică, salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră au reuşit să recupereze din munte doi cetăţeni ucraineni din grupul de şase care a încercat să ajungă pe jos în România, traversând Munţii Maramureşului.
Operaţiunile de căutare au fost reluate duminică dimineaţă, însă vizibilitatea scăzută a îngreunat serios căutarea.
Misiune de salvare contracronometru pentru ucrainenii din Munții Maramureșului: În seara-noaptea asta încercăm să îi scoatem pe toţi din munte
București
6°C
Articole Similare

4
Incendiu la o casă din Harghita: două persoane asistate medical
4

388
MAE anunță atacuri cibernetice asupra site-urilor sale: Intervenție de urgență a autorităților
388

809
FOTO MAI demontează o campanie online de manipulare prin AI: imagini false care pot induce neliniște sociala
809

1.893
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
1.893

772
Daniel Dăianu, semnal de alarmă: 'S-ar putea să avem o recesiune în 2026. Trebuie să fim pregătiți'
772

16
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
16

2.355
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
2.355

1.645
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.645

603
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
603

4.077
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
4.077

2.569
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
2.569

1.684
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.684

1.363
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.363















Comentează