Mirel Rădoi a susținut prima conferință de presă din al doilea său mandat pe banca tehnică de la FCSB. Va conduce echipa în play-out, obiectivul fiind calificarea în Conference League.
Antrenorul a anunțat că i-a adus pe Mihai Ianovschi și Ionuț Stancu ca antrenori secunzi. Horațiu Baciu va fi preparator fizic, iar Robert Tufiși se va ocupa de pregătirea portarilor. Thomas Neubert va pleca după 6 ani. Preparatorul fizic neamț a avut trei mandate la FCSB (2012 - 2014, 2014 - 2015, 2020 - 2026).
Mirel Rădoi: Nu ar fi corect să nu mă întorc și aici
„Mă aflu într-un moment în care e clar că situația echipei nu este cea mai fericită. Am acceptat provocarea nu doar profesional, ci și emoțional. Pentru mine e o provocare și m-am gândit că dacă în postura de antrenor m-am întors o dată la Universitatea Craiova, nu ar fi corect să nu mă întorc și aici.
Abia acum am avut primul contact cu jucătorii. Nu am văzut partida cu U Cluj, am revăzut-o azi. E clar că nu e un moment bun. Sper ca acel meci să nu fie un etalon pentru noi.
Au fost 11 ani (n.r. - de la precendentul mandat la FCSB) cu bune și cu rele. Aceeași determinare, aceeași pasiune. Cred că există puțin mai mult echilibru decât acum 11 ani. Credeam că doar ce se întâmplă pe teren și la antrenament e de ajuns. Mi-am dat seama că în România trebuie să afli mai multe detalii și din afara terenului”.
Mirel Rădoi: „De ce să nu vin de două ori și la FCSB?”
„Nu am pus foarte multe condiții, lucrurile sunt clare. Sunt aici să ne calificăm în Conference League și să ne facem treaba. De asta suntem aici cu toții. E o altă echipă, suntem aici cu MM, cu Cernat, plus staff-ul auxiliar.
Pentru mine și discuțiile au fost simple, a fost cu totul și cu totul o altă abordare. A fost vorba de ajutor. Am comparat situațiile, cum am venit de două ori la Craiova, de ce să nu vin de două ori și la FCSB?
Încercăm să colectăm date de la jucători cât se poate. Vrem, nu vrem, trebuie să le mulțumim lui Elias și lui Pintilii pentru ce au realizat aici. E foarte greu să gestionezi, sunt foarte mulți jucători care n-au jucat. Îi felicit încă o dată.
Vor urma antrenamente la care fiecare jucător va încerca să demonstreze ce are de dat.
Deocamdată am venit cu staff-ul meu. În staff-ul meu nu se află Neubert, depinde de club ce va vrea să facă cu cei din staff-ul vechi.
E clar că sunt anumite probleme și probabil că a fost greu și pentru Elias și Pintilii să le gestioneze. Vom încerca de la meci la meci, dacă intrăm într-o zonă în care avem multe necunoscute... Mergem cu o precauție ridicată.
Dacă Universitatea Craiova va câștiga titlul va fi datorită lui Coelho și staff-ului său. Eu m-aș bucura să ajungem să jucăm acel baraj de Conference și să-l câștigăm, asta e prioritatea.
Am ținut neapărat la toate echipele unde am fost să fiu urmat de staff-ul meu. Nu am impus cluburilor să dea anumiți oameni din staff afară.
Vom vedea în funcție de evoluțiile jucătorilor la antrenament. Pe Târnovanu îl cunosc foarte bine, trebuie să vedem ce se va întâmpla la antrenamente.
"Jucătorii nu au uitat fotbalul în două sezoane, au valoare"
Deocamdată, nu cred că trebuie să căutăm un singur jucător, asta e problema echipei. Jucătorii nu au uitat fotbalul în două sezoane, au valoare. Rolul antrenorului trebuie să fie mult mai mare decât ce vom lucra la antrenamente. Trebuie să am discuții cu jucătorii, e evident că există probleme.
Procesul de antrenament și meciurile care urmează vor reprezenta o evaluare pentru fiecare jucător în parte. După aceea, clubul va decide mai departe dacă rămân, dacă pleacă acei jucători.
E important, au venit suporterii la bază, am avut o discuție. Sunt sigur că vor veni și sâmbătă la stadion. Noi suntem datori față de ei, ei au fost alături de echipă mereu.
FCSB a avut la un moment dat 6 jucători convocați la echipa națională, iar acum se apropie meciul cu Turcia. M-am gândit că în momentul în care ai ofertă de la un club care a avut atâția jucători la națională, iar acum în urma evoluțiilor vor fi poate mai puțini, pentru mine a fost o provocare.
O calificare în Conference ar fi ca un trofeu
La noi nu mai este vorba de un trofeu acum, dar o calificare în Conference ar fi ca un trofeu în situația în care suntem acum.
Până acum, din ceea ce am găsit în vestiar, avem doi jucători accidentați. Chiricheș face parte din echipă, vom vedea în funcție de antrenamente cine va face parte din lot.
În primul rând, cred că dacă vorbim de meciurile de importanță mare în play-off, suferă toată lumea că lipsim. Nu este o situație plăcută, dar în momentul ăsta dacă credem că nu putem pica mai mult, greșim.
Este o sumă modică pentru a putea fi făcut un contract. Dacă mi s-a cerut ajutorul, am mers pe linia asta. Nu sunt un antrenor senzațional, nu toate echipele mele au mers numai în sus. A fost o discuție în care mi s-a cerut ajutorul și am zis că vin.
"O să încerc să fac ca echipa să arate atitudine și pasiune"
În momentul ăsta nu avem nevoie de incidente. Dacă totuși se vor întâmpla, lucrurile sunt simple. Cine nu vrea să fie cu noi... E vorba de un grup, dacă nu ne respectăm între noi nu putem să avem așteptări de la altcineva. Greul unei echipe îl duc jucătorii. Nu pot să fiu supărat pe un coleg, mi-e greu să înțeleg ca antrenor cum poți să fii supărat pe un coleg, indiferent de situație. Nu există! Un coleg nu are nevoie decât de încurajări.
Valoarea jucătorilor individuală nu este cea reflectată în clasament. Sunt jucători de mare valoare, nu cred că poate să conteste nimeni. Știu de când eram la Craiova jucătorii care pot face diferența în orice moment al partidei.
Avem propria bază de antrenament care este la standarde înalte, nu mai vorbesc de medicație, alimentație.
Știți că nu prea fac promisiuni, o să încerc ca echipa să arate atitudine și pasiune. Dacă reușim să câștigăm într-o partidă 1-0 norocos, sunt puțin mai pretențios. În momentul ăsta, trebuie să facem tot ce putem ca lucrurile să se schimbe”, a explicat Rădoi în conferința de presă de aproximativ jumătate de oră.





























Comentează