Mirabela Grădinaru, dezvăluiri despre familie de când a devenit 'Prima Doamnă' a lui Nicușor Dan: 'În primele zile colegii mei mă întrebau la birou 'Mai vii?'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 27-12-2025 14:05

Actualizat: 27-12-2025 14:22

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Mirabela Grădinaru a fost invitată într-o emisiune în cadrul căreia a vorbit despre familie și despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte.

Partenera președintelui României recunoaște că primele săptămâni au fost mai dificile. Și asta pentru că i-a fost greu să meargă la shopping cu fetița sa, o activitate pe care micuța o adoră.

Mirabela Grădinaru spune că absolut nimic nu s-a schimbat în familia lor, chiar dacă a fost o perioadă destul de agitată și este în centrul atenției la fiecare ieșire.

„Comportându-ne normal, ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic în viețile noastre. Știu că au fost în primele zile, când m-am dus la birou, colegii mei mă întrebau «Mai vii?» Zic: Da. Am primit întrebări și de la grădiniță: Continuă să vină la aceeași grădiniță (despre băiețelul său, n.r.)? Da! Și de la școală (despre fiica sa, n.r.): Da! Aceeași școală, aceeași grădiniță, același loc de muncă, aceiași prieteni, întâlnirile în Parcul Carol din weekend, stând pe iarbă sau pe bancă. ”, a spus partenera președintelui pentru emisiunea „La Cină”, de la Digi24.

Mirabela Grădinaru spune că fetița sa adoră să meargă prin magazine.

"A fost mai greu cu shoppingul în primele 2 - 3 săptămâni, dar ulterior am obținut și acest drept de a merge la shopping, pentru ca Aheei (fiica sa și a lui Nicușor Dan) îi place foarte mult să se plimbe, nu neapărat să cumpere, dar să meargă și ea la mall, măcar o jumătate de oră să se plimbe printr-un magazin, două.”, a mai spus Mirabela Grădinaru.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri