O companie care nu poate aduce venituri ca să-şi acopere cheltuielile intră în insolvenţă, iar la Metrorex există un dezechilibru între venituri şi cheltuielile salariale, a afirmat, miercuri, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, la finalul şedinţei de Guvern, precizând că o eventuală scumpire a călătoriei nu ar rezolva problema.
Întrebat dacă la Metrorex se vor reduce salariile cu 18% sau vor fi concediaţi 600 de angajaţi, el a răspuns: "Nu ştiu de unde sunt variantele acestea şi nici cifrele de concedieri, în niciun caz nu de la mine, ca să punem premisa întrebării corect".
"La Metrorex serviciul cere să fie furnizat zi de zi bucureştenilor. Consiliul de Administraţie şi managementul pe care l-am numit acolo fac eforturi pentru a restructura această companie şi a o aduce în zona de eficienţă. Într-adevăr, la nivelul actual şi la numărul actual de salariaţi, masa salarială nu este sustenabilă în condiţiile de venituri ale companiei. Salariile sunt undeva la 750 de milioane, iarăşi citez cifre din memorie, iar veniturile cred că sunt până în 200 de milioane, mai ales în această perioadă de pandemie. Dacă ar fi vremuri normale, ar fi 300. După cum vedeţi, este un dezechilibru destul de mare, compania mai are şi alte costuri. Poate de aici vine întrebarea dumneavoastră că pe undeva trebuie să crape, cum spuneţi. Da, există varianta, bineînţeles, a unei - sau, mă rog, ar fi putut să existe varianta - unei înţelepciuni, mai ales din partea sindicatului, care de altfel s-a ocupat de alte lucruri, după cum ştiţi, de protecţia unor privilegii şi a unor ilegalităţi, cum e cea cu spaţiile comerciale. Până la urmă, o companie care nu îşi poate aduce venituri să-şi acopere cheltuielile intră în insolvenţă. E şi obligatoriu să intre în insolvenţă. Există legi care obligă Consiliul de Administraţie la asta. Eu sper să nu se ajungă acolo şi să putem vorbi de o companie care să aibă cheltuielile salariale într-o zonă sustenabilă", a adăugat Drulă.
El a menţionat că aceste cheltuieli salariale s-au triplat, în condiţiile în care în 2016 se situau la 250 de milioane de lei.
În ceea ce priveşte avertizarea sindicaliştilor de la Metrorex potrivit cărora nu vor mai fi suficienţi mecanici de tren pentru că mulţi s-au pensionat sau vor să se pensioneze, ministrul a spus că "au mai vânturat astfel de informaţii", însă există informaţii că foarte mulţi mecanici din zona feroviară ar dori să lucreze la metrou, deoarece aici sunt salarii mai mari.
"Nu pot să vă confirm şi nici să vă infirm în acest moment această informaţie. Ce pot să vă spun este că în zilele de dinaintea blocării ilegale a Metroului au mai vânturat astfel de informaţii. De altfel, e tactica cunoscută a dumnealor să încerce să inducă disfuncţionalităţi în funcţionarea metroului, pentru a pune presiune şi a-şi obţine interesele care sunt ilegitime, cum este cel cu spaţiile comerciale, care erau ilegale. Pot să vă spun că foarte mulţi mecanici, din ce am înţeles şi am vorbit cu reprezentanţii sindicatului feroviar, de data aceasta, foarte mulţi mecanici se bat, ca să zic aşa, pe locurile disponibile la Metrorex, pentru că sunt salariile mai mari. Şi aici, iarăşi, e un factor de dezechilibru. Aceste salarii obţinute prin şantaje succesive la miniştri, duc şi la astfel de dezechilibre. Foarte mulţi din zona feroviară, unde e şi munca mai grea, ar vrea să migreze către Metrorex. Deci, nu pot să vă confirm sau să vă infirm ca atare informaţia în momentul de faţă. Eu nu am auzit că ar fi o problemă iminentă", a susţinut el.
Totodată, şeful de la Transporturi a arătat că o scumpire a cartelelor de metrou nu ar acoperi cheltuielile salariale.
"Eu am spus şi poate că...în fine, când îţi începi ca om politic propoziţiile cu poate se transformă în certitudine. Am spus că aceasta este o variantă care poate fi luată în considerare. Ar fi vorba doar de o ajustare de tarif în zona decentă, pentru că nu au mai fost mărite, dacă nu mă înşel, din 2016 sau 2015. În zona inflaţiei putem discuta. Dar, pe de altă parte, ce am mai afirmat, iarăşi, e o reiterare a unei afirmaţii anterioare. Întâi aş vrea să revenim la normalitate, să avem călători şi apoi să discutăm despre zona tarifară. Acesta este valabil pentru toate modurile de transport. Ceea ce am spus este că nu sunt bătute în cuie aceste tarife. Pe de altă parte, în Bucureşti, trebuie să avem grijă, pentru că ele merg împreună cu tarifele de STB. O călătorie la suprafaţă cu STB este 1,3 lei, la metrou este 2,5, deja există un dezechilibru. Mi-aş dori să avem mulţi pasageri pe metrou întâi şi apoi discutăm ca o posibilă măsură de ajustare, dar în niciun caz nu este suficientă. E mult prea mare dezechilibrul. Deci, aceasta e o contrapondere falsă: creştem cartela şi gata, s-a rezolvat problema. Nu, e mult mai mare discrepanţa dintre cele două", a explicat Drulă.
Ministrul Transporturilor, declarații neașteptate: vorbește despre intrarea Metrorex în insolvență
Explorează subiectul
Articole Similare

652
Scandal diplomatic! Ungaria îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei: Viktor Orban îl acuză de amestec în alegeri
652

38
Nazare: Sunt multe discuţii legate de cum se vor distribui banii, nemulţumiri
38

14
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
14

34
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
34

14
Dragoş Pîslaru: Ambiţia în anul 2026 este să ajungem la o sumă care per total este de 20 de miliarde de euro, din care agricultura şi cu SAFE-ul vor avea vreo 5 şi restul, 15, sunt PNRR - 10, coeziune - 5
14

27
Dragos Pîslaru: Cererea de plată 3 provine dintr-o suspendare, din 2021 până în martie 2025 nu s-au făcut nişte lucruri. CSM-ul şi cei care au contestat aceste lucruri ar trebui să îşi asume responsabilitatea pentru modul în care se va concluziona
27

51
Sorin Grindeanu: Pare că în jurul acestui tip de politică de austeritate au mai rămas o parte dintre USR-işti, că liberali nu sunt, şi acel cor de lăudători dintr-o zonă neînregimentată politic, mai mult o zonă de ONG
51

1.686
Dragoș Pîslaru dă vina pe Ilie Bolojan pentru amânarea reformei administrative: Suntem pregătiți!
1.686

61
Mihai Savin este noul președinte al Autorității Vamale Române
61

47
Partidul SENS solicită demararea procedurilor de audit fără majorarea tarifelor STB
47

100
Oana Țoiu, despre Mercosur: L-am văzut pe ministrul Agriculturii supărat în dreptul propriei semnături
100

4.350
Emoții mari pentru Nicușor Dan: se anunță încă o înfrângere în Justiție (SURSE)
4.350

5.202
VIDEO Grindeanu, răspuns neașteptat când a fost întrebat dacă e dispus să cedeze pentru o funcție de șef la servicii: Să fiu și mai direct!
5.202

















Comentează