Solidaritatea arătată de ţări aliate României în contextul atacurilor ruse asupra porturilor de la graniţă este una vizibilă, care contribuie la securitatea ţării noastre, a declarat, luni, pentru AGERPRES, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu.
"Ceea ce a făcut şi continuă să facă Rusia prin bombardarea masivă a infrastructurii civile de la graniţa cu România este o crimă de război şi trebuie să fim atenţi, iar eforturile României, pe lângă sprijinul acordat Ucrainei, s-au axat în ultima perioadă pe implementarea deciziilor Summitului NATO de la Vilnius în ceea ce priveşte consolidarea posturii de apărare în Flancul estic şi deja solidaritatea arătată nu numai la nivel declarativ, dar şi practic de aliaţii noştri precum Statele Unite, Franţa, Olanda este vizibilă şi contribuie la consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe Flancul estic şi contribuie la asigurarea securităţii României", a afirmat Odobescu.
Şefa diplomaţiei române participă la Consiliul Afaceri Externe de la Luxemburg.
"Şi în discuţiile de astăzi şi în discuţiile pe care le-am avut cu mai mulţi parteneri am atras atenţia importanţei pe care o prezintă, în acest context, menţinerea stabilităţii şi securităţii în regiunea Mării Negre, pe fondul acţiunilor unilaterale şi de escaladare ale Rusiei", a detaliat ea.
Potrivit ministrului de Externe, la CAE au fost discutate angajamentele de securitate pentru Ucraina şi demersurile pentru a debloca următoarea tranşă din asistenţa militară din cadrul Facilităţii Europene de Pace şi "modul în care ne coordonăm poziţia în plan european pentru a susţine ferm, vocal, formula de pace a preşedintelui Zelenski".
Ministrul Odobescu: Solidaritatea arătată de aliaţii noştri este vizibilă
Explorează subiectul
București
0°C
Articole Similare

1.894
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
1.894

1.779
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
1.779

1.387
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.387

1.181
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
1.181

1.197
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.197

254
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
254

1.408
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.408

674
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
674

924
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
924

697
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
697

2.812
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
2.812

97
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
97

110
Ciucu s-a întâlnit cu Robert Negoiță.Cei doi au discutat colaborarea în proiectele de infrastructură
110

















Comentează