Ministrul Muncii: Intervenția statului în economie ține de vremuri apuse

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 15-09-2025 13:16

Actualizat: 15-09-2025 13:22

Article thumbnail

Sursă foto: Ilona Andrei / G4Media

Ministrul Muncii, Florin Manole, apără necesitatea unei implicări mai mari a statului în economie, în contextul unui sondaj care arată că doar 33% dintre români susțin piața liberă nereglementată.

Întrebat cum interpretează datele care indică că majoritatea românilor vor mai multă intervenție de stat și dacă aceasta reflectă o reîntoarcere la „vremurile apuse”, Manole a făcut o distincție clară între regimurile totalitare și intervenția economică legitimă.

„Ca absolvent al Facultății de Istorie știu clar că regimurile comunist sau fascist au fost pentru România o povară enormă din toate punctele de vedere. Nu sunt de acord cu cei care se uită cu nostalgie în acea perioadă", a declarat ministrul.

Cu toate acestea, acesta a susținut că „nevoia de implicare a statului în economie există și este legitimă”.

Manole consideră că statul poate interveni pentru a sprijini creșterea ocupării, pentru a oferi locuri de muncă mai bine plătite tinerilor și pentru a susține reîntoarcerea mamelor pe piața muncii.

Ministrul a subliniat că intervenția „trebuie făcută cu consultarea sindicatelor și patronatelor, astfel încât să nu perturbăm ecosistemul, ci să-l sprijinim”.

Conform sondajului, 61,3% dintre respondenți cred că statul ar trebui să intervină mai mult în economie, în timp ce 33% preferă o piață liberă, cu intervenții cât mai reduse din partea autorităților. Sprijinul pentru un rol mai puternic al statului este majoritar la votanții PSD (71%), PNL (68%), USR (61%) și AUR (57%).

De asemenea, femeile (66%) susțin mai mult implicarea statului decât bărbații (56%).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri