Ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, participă luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE), care se va desfăşura la Luxemburg.
Potrivit MAE, pe agenda reuniunii se regăsesc teme de actualitate precum: aspecte externe ale migraţiei, Strategia regională a UE pentru Siria şi Irak şi pentru ameninţarea reprezentată de ISIL/Daesh; schimb de opinii privind Parteneriatul Estic (PaE), în pregătirea reuniunii ministeriale a PaE din 23 mai 2016, dar şi în contextul recentelor tensiuni în regiunea Nagorno-Karabah.
La dejunul de lucru va fi invitat să participe Filippo Grandi, înalt comisar al ONU pentru refugiaţi, prilej cu care vor fi discutate evoluţiile la nivel global şi modalităţi de sprijin UE pentru activitatea Oficiului.
În contextul evoluţiilor recente din Columbia, miniştrii de Externe europeni vor avea un schimb de opinii cu Înaltul Comisar pentru Pace, Sergio Jaramillo, privind stadiul şi perspectivele negocierilor de pace, precum şi acţiunile avute în vedere pentru a ajunge la un acord final.
În cadrul unui dineu de lucru comun, miniştrii europeni de Externe şi cei ai Apărării vor aborda un spectru larg de aspecte privind criza din Libia şi posibilităţi de acţiune ale UE, precizează MAE, potrivit Agerpres.
Ministrul Lazăr Comănescu participă la reuniunea CAE
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

134
Nicușor Dan de Ziua Maghiarilor: Istoria noastră comună ne-a arătat că atunci când societatea s-a divizat, România a stagnat!
134

9
Ilie Bolojan de Ziua Maghiarilor: Comunitatea maghiară din România este o parte importantă a societăţii noastre. Forţa unei naţiuni moderne stă în capacitatea ei de a transforma diversitatea într-un avantaj şi într-o resursă pentru dezvoltare
9

1.183
Judeţele cu cei mai săraci pensionari: 900.000 de români încasează sub 1.300 de lei pe lună
1.183

5.104
Planul de la Vila Lac pentru debarcarea lui Bolojan (surse)
5.104

1.056
Liderii PSD se reunesc de urgență pentru a stabili strategia din Parlament la votul bugetului pe 2026
1.056

6.765
George Simion (AUR), vești bune înainte de adoptarea bugetului: 'Reparăm o mare greșeală a guvernului Bolojan'
6.765

76
Comisarul european din partea României va prezenta, în luna mai, strategia europeană anti-sărăcie, prima de acest fel a Uniunii Europene
76

675
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
675

1.950
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.950

92
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
92

5.169
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
5.169

4.324
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
4.324

2.306
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.306
















Comentează