Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a transmis joi, 15 ianuarie 2026, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale, publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Justiției.
„Ziua Culturii Naționale ne reamintește importanța patrimoniului cultural și a operei lui Mihai Eminescu în formarea identității românești”, a scris ministrul, arătând că această zi, celebrată anual pe 15 ianuarie, este dedicată nașterii poetului național.
În mesajul său, Radu Marinescu subliniază rolul culturii în funcționarea unei societăți democratice: „Această zi, dedicată nașterii poetului național Mihai Eminescu, ne reamintește că limba, cultura și gândirea critică sunt fundamente esențiale ale unei societăți democratice și libere”. Ministrul face referire și la alte personalități marcante ale culturii române, precizând că „alături de Mihai Eminescu, personalități precum Titu Maiorescu, Lucian Blaga sau George Călinescu au contribuit decisiv la consolidarea spiritului civic, a respectului pentru adevăr și a dialogului rațional”.
"Justiția și cultura se întâlnesc într-un punct comun fundamental: respectul pentru valori și principii”. Potrivit acestuia, „cultura promovează valori precum discernământul, empatia și spiritul critic, iar justiția le transformă în principii aplicate, amintind aici echitatea, responsabilitatea și respectul pentru demnitatea umană”. În acest context, ministrul afirmă că „o societate în care cultura este prețuită este o societate în care legea este mai bine înțeleasă și respectată” a mai spus oficialul.
Mesajul se încheie cu urarea: „La mulți ani Zilei Culturii Naționale și tuturor celor care o păstrează vie prin creație, reflecție și responsabilitate!”.





























Comentează