Ministrul italian al Apărării a rămas blocat în Dubai, împreună cu familia sa, cu care se afla în vacanţă

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 28-02-2026 21:52

Article thumbnail

Sursă foto: agenzianova.com

Ministrul italian al Apărării Guido Crosetto era blocat sâmbătă în Dubai, în Emiratele Arabe Unite (EAU), împreună cu familia sa, după suspendarea zborurilor în urma atacurilor americane şi israeliene în Iran, dezvăluie sâmbătă o sursă apropiată Ministerului italian al Apărării, relatează AFP, conform news.ro.

Guido Crosetto a plecat de la Roma vineri seara, cu un zbor civil, pentru a se alătura familiei în vacanţă la Dubai.

El urma să revină în Italia sâmbătă după-amiaza.

Compania aeriană italiană ITA Airways a anunţat că şi-a suspendat zborurile către şi dinspre Dubai până duminică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri