Necesarul de investiţii în dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport pentru următorii 10 ani este de 80 de miliarde de euro, a afirmat, vineri, ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, într-o conferinţă de profil, potrivit Agerpres.
UE, prin Pactul Verde, urmăreşte reducerea cu 90% a emisiilor de gaze cu efect de seră din transporturi până în 2050. Pentru a atinge acest obiectiv ambiţios, toate statele europene, inclusiv România, trebuie să-şi aducă contribuţia, a spus el.
"Pentru România, aceste obiective vin peste un set de probleme istorice, legate de conectivitatea transfrontalieră şi regională scăzută, infrastructura depăşită, gestionarea urbană şi flota de vehicule uzate. Eforturile României, în special după aderarea la UE, în 2007, s-au concentrat pe rezolvarea acestor probleme", a arătat oficialul.
El a subliniat că aceste eforturi nu sunt ieftine.
"Ministerul Transporturilor se află în etapa finală de finalizare a Planului pentru investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport pentru următorul deceniu. Conform acestuia, finanţarea necesară pentru dezvoltarea infrastructurii, pentru toate modurile de transport în următorii 10 ani, inclusiv măsuri de tranzit la transportul cu emisii reduse, se ridică la aproximativ 80 de miliarde de euro. Dintre acestea, peste 60% din cheltuieli sunt necesare pentru investiţii în reţeaua TENT-E centrală", a arătat Vîlceanu.
Potrivit ministrului, pentru succesul acestui proiect trebuie utilizate cu maximă eficienţă fondurile din diferite programe.
Prezentă la acelaşi eveniment, Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a arătat că planul de redresare al României este impresionant şi confirmă planurile României de a dezvolta sectorul transporturilor, în special cel de cale ferată.
"Planul alocă 3,8 miliarde de euro către infrastructura de cale ferată plus 400 milioane către material rulant verde. Cifrele pot ajunge la 5 miliarde până în 2026, ceea ce este o sumă fără precedent", a arătat Vălean.
În continuare trebuie să găsim noi modalităţi de finanţare pentru acest domeniu, să combinăm granturile europene cu instrumentele de împrumut şi creditare, consideră comisarul european.
Ministrul interimar al Transporturilor dă vestea dureroasă pentru guvern: Este nevoie de 80 de miliarde de euro
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

56
Cât de real este riscul unui nou război mondial – ce spun analiștii despre tensiunile internaționale
56

256
'Nu a fost o tocmeală'. Consilierul lui Nicușor Dan rupe tăcerea despre negocierile cu Zelenski
256

397
Lovitură în AI: o româncă doctor la Harvard își vinde startupul către Databricks, compania care a făcut doi români miliardari
397

860
Directorul adjunct al Agenției Fars, un apropiat al Gardienilor Revoluției, dezvăluie care sunt planurile de război ale Iranului
860

971
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
971

387
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
387

988
Suspiciuni puternice că în spatele strategiei Iranului s-ar afla Rusia și ”mâna ascunsă a lui Putin” (ministrul britanic al Apărării)
988

834
'Le dăm 100 de lei, la fel ca Ceauşescu': Un economist arată adevărul din spatele măsurii adoptate de Guvern privind veniturile românilor
834

1.201
Gest neașteptat din partea Iranului. Permite trecerea a două nave indiene prin strâmtoarea Ormuz, în pofida blocadei impuse de Teheran
1.201

1.469
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
1.469

2.275
VIDEO Porci mistreți cu carnea albastră. Vânătorii au intrat în alertă/ Cazurile s-au înmulțit
2.275

3.982
Iranul îi adresează o întrebare retorică lui Trump: „De ce strâmtoarea Ormuz este încă închisă şi de ce niciun petrolier nu poate trece prin ea?”
3.982

1.462
Tehnologie românească pe frontul din Orientul Mijlociu: AI dezvoltat în România ajută armata SUA să intercepteze drone iraniene
1.462
















Comentează