Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, participă la Summit-ul miniştrilor Agriculturii de la Cracovia, care are ca principal subiect pe agendă asigurarea producţiei de proteine furajere în regiunea celor Trei Mări - Adriatică, Baltică şi Neagră, conform agerpres.
"În urma primirii invitaţiei de a participa la Summit-ul miniştrilor Agriculturii din regiunea celor Trei Mări (Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia şi Slovenia şi Austria), eveniment organizat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Polonia, voi fi prezent, în perioada 24-25 octombrie 2021, la Cracovia. Din delegaţie mai fac parte, de asemenea, secretarul de stat Marius Mihai Micu şi directorul general al AM PNDR, Daniela Rebega. În ultimii ani, Uniunea Europeană a întreprins mai multe iniţiative pentru a căuta alternative la importurile de soia. Necesitatea de a reconstrui piaţa culturilor proteice a fost anunţată de Comisia Europeană în mai multe documente oficiale. În acest context, este importantă şi discuţia despre cooperarea ştiinţifică şi universitară, precum şi schimbul de experienţă între statele celor Trei Mări", a scris ministrul, luni, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, un alt subiect al întâlnirii de la Cracovia îl reprezintă impactul Politicii Agricole Comune asupra transformării agriculturii şi a zonelor rurale din regiunea celor Trei Mări către o economie verde şi digitală.
Ultimul punct al agendei reuniunii conţine aspecte ce vizează provocările legate de cercetarea şi inovarea sistemelor alimentare în direcţia identificării unor soluţii, care să conducă la asigurarea furnizării pe piaţă de alimente sănătoase şi la preţuri accesibile, a adăugat Oros.
Ministrul interimar al Agriculturii, Adrian Oros, participă la Summit-ul miniştrilor Agriculturii de la Cracovia
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

2.005
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
2.005

2.600
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.600

42
Justiția SUA contestă decizia care a blocat citațiile în ancheta ce îl vizează pe șeful Fed, Jerome Powell
42

108
Ungaria a introdus o plafonare a prețului combustibilului, iar aprovizionarea cu energie se confruntă cu o dublă amenințare
108

60
Creșterea prețului petrolului amenință economia Germaniei
60

129
Gigantul petrolier saudit Aramco declară că afirmațiile că poartă discuții cu firme ucrainene pentru drone sunt inexacte
129

89
Germania va ajusta legea privind încălzirea pentru a permite combustibilii fosili
89

430
Războiul din Iran este cu un 'TACO' prea departe
430

39
UE va relaxa regulile de autorizare a gazelor pentru a contribui la asigurarea aprovizionării
39

135
Norvegia interzice navelor sub pavilion norvegian să intre în Strâmtoarea Hormuz
135

17
Producția TotalEnergies a scăzut cu 15% din cauza războiului dintre SUA și Iran
17

34
Creșterea cererii de energie electrică din centrele de date din SUA ar putea stimula producția de combustibili fosili
34

29
Coreea de Sud ia în considerare acordarea de vouchere energetice suplimentare pentru a subvenționa gospodăriile vulnerabile
29















Comentează