Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Natalia Intotero, a anunţat, luni, la Focşani, o amplă campanie antidrog în 20 de centre universitare din ţară, campanie finanţată cu fonduri de la Comisia Europeană.
"Vreau să vă anunţ că, începând din data de 1 aprilie până la finalul lunii aprilie, cu sprijinul fondurilor de la Comisia Europeană pe Anul tineretului, vom avea, cred eu, cea mai amplă campanie de prevenţie pe ceea ce înseamnă consum de droguri, dar şi alte forme de adicţie, violenţă domestică, trafic de persoane. Vom fi prezenţi în toate centrele universitare din România, respectiv 20 de centre. Este o campanie pe care o vom desfăşura cu sprijinul ministerelor care fac parte din CSAT", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Natalia Intotero, conform AGERPRES.
Potrivit ministrului Familiei, în cadrul acestei campanii vor fi implicaţi studenţi de la facultăţile de Medicină, Asistenţă socială sau Psihologie, dar şi tineri care au reuşit să treacă peste problemele de adicţie.
Ministrul Natalia Intotero a fost prezentă, luni, la DGASPC Vrancea, în cadrul unei campanii de distribuţie a unor produse destinate copiilor instituţionalizaţi, în vederea atenuării riscului de excluziune socială a copiilor şi tinerilor aflaţi în centrele rezidenţiale al Protecţiei Copilului.
Ministrul Familiei anunţă o campanie antidrog de amploare în centrele universitare din ţară
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

1.090
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.090

5.983
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
5.983

2.667
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.667

2.085
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
2.085

2.358
Bolojan apără majorarea bugetului SRI în timp ce taie de la Educație și Sănătate: „Abordarea este simplistă și strict contabilă”
2.358

1.725
VIDEO Își dă demisia Bolojan dacă bugetul nu trece? Răspunsul premierului
1.725

343
VIDEO Alexandru Nazare, despre ajutorul acordat transportatorilor: 'Se actualizează la fiecare trei luni schema'
343

1.731
VIDEO Ilie Bolojan răspunde nemulțumirilor din PSD: „Să inițieze moțiuni de cenzură!”
1.731

729
VIDEO Ilie Bolojan, după ce PSD a cerut mai mulți bani în buget: Nu am face decât să repetăm greșeala de anii trecuți
729

2.562
VIDEO Ministrul Finanțelor anunță că inflația din România va crește din cauza războiului din Iran: Bugetul pe 2026 ne spală imaginea pe plan european
2.562

751
Guvernul a adoptat bugetul de stat pentru 2026. Bolojan: „Este primul pas important pentru reintrarea României pe traiectoria reducerii deficitului”
751

3.400
Fostul ministru de externe: Ultimele 48 de ore au fost cele mai faste ore din diplomația română a ultimilor ani
3.400

142
VIDEO A murit Grigore Zanc, primul prefect al județului Cluj după 1989
142

















Comentează