Insula spaniolă Mallorca l-a declarat "persona non grata" pe teritoriul său pe ministrul italian de interne Matteo Salvini, vicepremier, cunoscut pentru poziţia sa dură faţă de migranţi şi romi, potrivit unei declaraţii aprobate de către parlamentul regional şi anunţată de partidul radical de stânga Podemos, informează sâmbătă portalul belgian La Libre, citând presa spaniolă.
Decizia autorităţilor din Mallorca - cea mai mare insulă a Spaniei şi una dintre cele mai renumite destinaţii de vacanţă la Marea Mediterană - intervine ca urmare a poziţiei exprimate de Matteo Salvini în nenumărate rânduri faţă de migranţi şi faţă de cei care le vin acestora în ajutor.
Textul aprobat condamnă de asemenea "lipsa garanţiilor de respectare a drepturilor omului oferite de politicile europene în materie de migraţie".
Reacţia ministrului de interne italian nu a întârziat:"Nu sunt binevenit în Mallorca? Puţin îmi pasă, eu îmi petrec concediile în Italia", a scris el într-un mesaj pe Twitter.
Ministrul de interne italian Matteo Salvini, 'persona non grata' în Mallorca
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

31
România devine punct strategic de interes într-un mega proiect, susținut puternic de americani: Se redesenează harta economică a Europei
31

2.392
Donald Trump anunță o mare operațiune în Iran: Fiți atenți ce se întâmplă astăzi!
2.392

2.168
Pericol major pentru Europa: Un tsunami ar putea lovi în orice moment, dar țările europene nu au planuri pentru un asemenea dezastru
2.168

2.849
VIDEO Donald Trump a aflat detalii despre starea noului lider al Iranului: Este în viață, dar cred că este rănit
2.849

4.134
VIDEO Noapte de foc în Orientul Mijlociu - Israelul a atacat masiv Iranul iar riposta nu s-a lăsat așteptată
4.134

3.073
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
3.073

1.116
Situație alarmantă în Europa: buncărele civile sunt în ruină, iar Bruxelles-ul recunoaște că nu poate face nimic
1.116

42
Artemis II: NASA vizează începutul lunii aprilie pentru misiunea lunară
42

9.950
Astroloaga care a prezis Covid vine cu o nouă profeție terifiantă: Harta lumii se va schimba foarte brusc! Momentul cheie va fi în câteva luni
9.950

3.891
Situație extrem de ciudată: Președinții din Venezuela și Columbia au anulat întâlnirea și invocă ”forța majoră”
3.891

71
Japonia, pregătită să se alăture proiectului Golden Dome al lui Trump (media)
71

7.855
Președintele Poloniei dă o lovitură de mari proporții Comisiei Europene: Blochează participarea Poloniei la programul SAFE
7.855

23
Noul guvern din Chile semnează un acord cu SUA privind mineralele critice
23

















Comentează