Agenda Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene (UE) pe domeniul digital se concentrează în jurul a patru obiective majore: securitatea cibernetică, inovarea, competenţele digitale şi creşterea numărului femeilor care lucrează în domeniul tech, a anunţat, joi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), într-un comunicat transmis AGERPRES.
În contextul preluării şi asigurării continuităţii dosarelor din domeniul comunicaţiilor, ministrul de resort Alexandru Petrescu va participa la lucrările Consiliului TTE (Telecomunicaţii, Transporturi, Energie) din 4 decembrie, ce vor avea loc la Bruxelles.
Astfel, în marja acestei reuniuni, ministrul român are în vedere întâlniri cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Andrus Ansip, cu comisarul european pentru economie digitală, Mariya Gabriel, cu ministrul austriac al Transporturilor, Inovaţiei şi Tehnologiei, Norbert Hofer, şi cu ceilalţi omologi participanţi din ţările membre ale Uniunii Europene.
"Preşedinţia română va avea o agendă deosebit de încărcată în domeniul economiei şi societăţii digitale. Dosarele legislative aflate în negociere cu privire la ePrivacy, securitatea cibernetică, reutilizarea informaţiilor din sectorul public, programul Europa Digitală generează un impact important pentru fiecare cetăţean, companie, administraţie română şi europeană în parte. De aceea, agenda mea este ambiţioasă, vreau cele mai bune rezultate, iar prin evenimentele emblematice europene pe care Preşedinţia română le va organiza, precum Digital Assembly, vreau ca Europa să descopere şi să admire România creativă, digitală, inovativă, deschisă, puternică şi unită", a subliniat Alexandru Petrescu, ministrul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Potrivit sursei citate, sub motto-ul "O Europă digitală fără frontiere" şi în curs de transformare, ministrul Petrescu va evidenţia la Consiliul TTE, în dialogul cu oficialii europeni în domeniul digital şi cu miniştrii trio-ului din care face parte şi România (România - Finlanda - Croaţia), agenda Preşedinţiei române a Consiliului UE care se concentrează în jurul a patru obiective majore: securitatea cibernetică, inovarea, competenţele digitale şi creşterea numărului femeilor care lucrează în domeniul tehnologiei în scopul creşterii competitivităţii şi generării de noi oportunităţi de afaceri, dezvoltare şi educaţie.
Ministrul Comunicaţiilor va prezenta la Bruxelles agenda Preşedinţiei României la Consiliul UE pe domeniul digital
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

13
Pentru prima oară în ultimii trei ani, piaţa globală de artă revine pe creştere: Perspective optimiste pentru 2026
13

20
Microsoft lansează Copilot Health
20

36
Franța susține eliberarea de urgență a rezervelor de petrol, pe măsură ce cresc temerile privind aprovizionarea
36

28
Este redresarea cererii de gaze din Europa deraiată sau doar afectată de criza din Iran?
28

6.947
În această dimineață, prețurile benzinei și motorinei au bubuit în România: Motorina a sărit de pragul psihologic de 9 lei/l
6.947

51
Târgul Naţional al Mierii începe vineri pe platforma apicolă Băneasa
51

56
IEA anunță că exporturile Rusiei de petrol și combustibil din februarie au fost la cel mai scăzut nivel de la începutul războiului din Ucraina
56

53
Shell și TPAO au primit OMV Petrom ca partener în proiectul de explorare la Marea Neagră
53

18
Intrarea strategică a Energean în Angola, prin achiziționarea participației Chevron în două blocuri offshore
18

47
Prețurile petrolului cresc din nou, în ciuda eliberării unei părți din rezervele strategice
47

46
Raportarea risipei alimentare devine obligatorie pentru firme. Ce amenzi pot fi aplicate
46

32
Cum va aborda UE deficitul de 16 miliarde de metri cubi de GNL din acest an dacă Qatarul continuă să oprească producția
32

4.422
Economistul Adrian Negrescu îl avertizează pe Bolojan să nu scadă acciza la combustibili: Adevărata criză va lovi săptămâna viitoare
4.422

















Comentează