Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a decis să îi recompenseze pe cei trei poliţişti care au avut un rol "definitoriu" în prinderea bărbatului ce a incendiat mai multe maşini în Capitală, prin acordarea, începând din această lună, a majorării pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale.
"Respect celor trei poliţişti pe care am decis să îi recompensez prin acordarea, începând din această lună, a majorării pentru lucrări de excepţie şi misiuni speciale! Respect tuturor angajaţilor MAI care au muncit pentru prinderea piromanului! Respect tuturor colegilor care, în aceste zile de sărbătoare, au fost la datorie, în sprijinul cetăţenilor!", a scris ministrul Carmen Dan, marţi, pe Facebook.
De altfel, ea i-a felicitat personal, marţi, pe cei trei poliţişti.
"M-am bucurat să constat că poliţiştii Radu Pomană, Alexandru Birău şi Alexandru Mehesz-Geczi fac parte din tânăra generaţie, au entuziasm, îşi iubesc sincer meseria şi au voinţa de a dovedi că sunt profesionişti. În plus, spiritul de echipă este la cote maxime în comportamentul profesional al celor trei poliţişti care nu şi-au asumat singuri meritele şi au insistat pentru implicarea întregului colectiv al Secţiei 4. Vorbeau cu mândrie şi, repet, cu foarte mult entuziasm. A fost deosebită întâlnirea cu ei. M-am încredinţat încă o dată că, în Poliţia Română, noua generaţie vine puternic din urmă, iar copiii noştri vor avea un viitor liniştit", a scris ministrul.
Carmen Dan a menţionat că prinderea bărbatului care a incendiat mai multe maşini în Bucureşti a fost o misiune dificilă.
"Ştiu că prinderea bărbatului care a incendiat maşinile în Bucureşti a fost o misiune dificilă, care a presupus multă muncă, nopţi nedormite şi sacrificarea planului personal. E drept că toate aceste eforturi sunt deseori întâlnite în cariera unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne, dar cu atât mai mult ele trebuie apreciate la adevărata valoare!", a adăugat ea.
Sâmbătă, magistraţii Judecătoriei sectorului 1 au decis arestarea preventivă a bărbatului acuzat de distrugere prin incendiere a opt maşini din Bucureşti.
Într-o declaraţie de presă susţinută sâmbătă, la Secţia 4 Poliţie, comisarul-şef Ionuţ Dana, şeful Poliţiei Sectorului 1, a precizat că "a fost un caz deosebit de greu", "dificil", în rezolvarea căruia au fost implicaţi 40 de poliţişti de la Poliţia judiciară a sectorului 1. El a precizat că, în timpul audierilor, bărbatul şi-a recunoscut toate faptele. "A fost destul de ambiguu în ceea ce el a exprimat. (...) Şi-a recunoscut toate faptele. Nu a mai săvârşit astfel de infracţiuni în trecut", a precizat comisarul-şef.
În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, ISU Bucureşti - Ilfov a intervenit în mod succesiv, în decurs de mai puţin de o oră, pentru stingerea unor incendii produse la autoturisme staţionate.
Primul incendiu a fost anunţat, prin numărul unic de urgenţă 112, în strada Gala Galaction, unde au fost găsite trei autoturisme care ardeau cu flacără, iar cel de-al patrulea era doar afectat de căldura degajată. În scurt timp a fost anunţat un incendiu similar în strada Petru Rareş, unde a fost identificat un autoturism distrus în proporţie semnificativă, iar cel de-al doilea era afectat în partea frontală. Următorul incendiu s-a produs în strada Nicolae Ionescu, la două autoturisme care ardeau cu flacără, pe o suprafaţă de peste 80% din caroserie.
Ministrul Carmen Dan îi recompensează pe poliţiştii cu rol 'definitoriu' în prinderea piromanului din Capitală
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

542
Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară: 'Buget mic pentru educație, discursuri mari'. Ministrul Educației a venit în Piața Victoriei pentru discuții
542

3.268
Scandal la ANPC: Conducerea instituției anchetează controlul făcut la Constanța de Horia Constantinescu
3.268

4.531
VIDEO IMAGINI ȘOCANTE Trupele speciale împușcă un recalcitrant din Argeș, care ataca cu o sabie
4.531

1.561
Tinerii din generația Z nu se despart de părinți. Merg cu mama de mână și la interviul de angajare
1.561

3.406
VIDEO Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
3.406

1.971
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
1.971

2.217
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
2.217

2.584
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.584

2.164
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.164

187
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
187

1.884
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.884

5.587
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.587

7.195
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
7.195
















Comentează