Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va conduce luni lucrările reuniunii Consiliului Uniunii Europene (Agricultură şi Pescuit), de la Luxemburg, al treilea Consiliu prezidat de România de la preluarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Principalele teme aflate pe agenda Consiliului vizează Pachetul de reformă a PAC post 2020, Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC - schimb de opinii cu privire la arhitectura verde, cercetarea şi agricultura, informează ministerul de resort.
"În cadrul Consiliului vor avea loc informări din partea Comisiei şi schimburi de opinii cu privire la următoarele problematici: o planetă curată pentru toţi - o viziune strategică pe termen lung pentru o economie neutră din punct de vedere al climei - abordare din punct de vedere al aspectelor agricole, situaţia pieţei, Grupul operativ pentru Africa rurală (GOAR), Declaraţia privind un viitor digital inteligent şi durabil pentru agricultura europeană şi zonele rurale europene", se menţionează în comunicatul MADR transmis AGERPRES.
În data de 2 aprilie, şeful de la Agricultură anunţa că unul dintre obiectivele cele mai importante ale Politicii Agricole Comune pentru care a militat România, respectiv eliminarea plafonării obligatorii, a avut câştig de cauză în comisia pentru agricultură din Parlamentul European.
"Politica Agricolă Comună 2021 - 2027 este pe un drum bun privind România şi privind fermierii români şi nu numai. Unul dintre obiectivele cele mai importante ale Politicii Agricole Comune pentru care România a militat în toate structurile europene astăzi a avut câştig de cauză în comisia pentru agricultură din Parlamentul European, unde, prin votul dat, s-a eliminat plafonarea obligatorie. Noi am propus un amendament şi din fericire am avut câştig de cauză. Este o bucurie formidabilă pentru fermierii români, atât pentru cei mari, cât şi pentru cei mici", a spus Daea.
De asemenea, potrivit ministrului, s-a aprobat o convergenţă progresivă prin care România este avantajată prin creşterea subvenţiei la unitatea de suprafaţă.
"Sunt lucruri foarte bune care ne dau curaj şi sunt de remarcat pentru că se realizează pe perioada Preşedinţiei României la Consiliul UE. Deci, un succes pentru perioada asta ca de altfel şi altele, întrucât în domeniul agriculturii faţă de patru dosare programate a fi închise au fost închise nouă şi am înaintat foarte mult privind Politica Agricolă Comună", a adăugat şeful de la Agricultură.
România nu a susţinut plafonarea plăţilor directe pe considerentul că acest lucru va afecta grav fermele mari ce respectă standardele de mediu, iar acestea vor pierde în competitivitate în raport cu importurile din ţările terţe.
De altfel, fermierii din România şi din alte şase state din Regiunea celor Trei Mări au semnat în decembrie un document privind poziţia acestor ţări în cadrul viitoarei Politici Agricole Comune (PAC), principalele măsuri susţinute de ţările semnatare fiind mărirea bugetului PAC, uniformizarea subvenţiilor, renunţarea la plafonarea subvenţiilor şi păstrarea patrimoniului şi gestionarea pământului. Documentul a fost transmis Comisiei Europene şi comisarului pe agricultură Phil Hogan.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, va prezida lucrările reuniunii Consiliului AgriFish, la Luxemburg
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

83
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
83

861
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
861

45
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
45

4.710
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.710

2.685
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.685

2.191
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.191

3.464
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.464

3.537
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.537

1.095
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.095

1.484
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.484

126
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
126

722
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
722

2.494
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.494
















Comentează