Centralele nucleare constituie o 'ţintă interesantă' pentru terorişti, a declarat ministrul de interne belgian Jan Jambon, aflat la Summitul securităţii nucleare desfăşurat la Washington, precizând că, deocamdată, nu există 'ameninţări directe' la adresa instalaţiilor nucleare din ţara sa, scrie cotidianul Le Soir, în ediţia online de vineri, transmite Agerpres.
Securitatea a fost întărită în jurul centralelor nucleare belgiene în urma atentatelor din 22 martie care au lovit capitala ţării, Bruxelles.
'Terorişti pot utiliza material nuclear pentru a construi bombe. Şefii de stat (prezenţi la summit) vor evitarea unei catastrofe', a afirmat Jambon, într-o intervenţie la postul Bel RTL.
Ministrul a vorbit despre riscul unor 'atentate nucleare', dar şi despre cel de 'atentate asupra materialului nuclear', citând, de exemplu, spitalele care deţin astfel de materiale. 'Riscul de atentat în aceste locuri este evaluat de Ocam', a indicat responsabilul belgian.
Chiar dacă analiza Ocam - organismul ce evaluează ameninţarea teroristă în Belgia - nu indică 'ameninţări indirecte deocamdată', ministrul Jambon a cerut acestei instituţii să întreprindă o analiză mai aprofundată asupra riscurilor posibile, în vizor aflându-se în special identificarea eventualilor angajaţi radicalizaţi ai centralelor nucleare.
'Am cerut să fie analizată această problemă îndeaproape. Ştim că pot exista persoane radicalizate peste tot. Procesul de radicalizare poate decurge rapid', a explicat Jambon, declarându-se încrezător în procesul de verificare a personalului, chiar dacă acesta, implicând 'factorul uman', nu poate 'garanta securitatea în procent de 100%'.
Ministru belgian avertizează asupra riscului unor 'atentate nucleare'
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

0
Se pregătește vizita lui Trump la Beijing - Întâlnire crucială în China
0

1.010
Gardienii Revoluției din Iran execută cel mai dur ordin dat de noul lider suprem: „Aplicăm cele mai dure lovituri”
1.010

42
Război în Iran: Circa 47.000 de americani s-au întors din Orientul Mijlociu
42

2.031
Război în Orientul Mijlociu - SUA mută echipamente militare din Europa
2.031

79
Cheltuieli militare - Cehia intră pe lista neagră a lui Trump
79

1.454
Alertă în Mediterana - Un transportator rusesc de GNL, în derivă în largul costelor Maltei
1.454

4.175
Viața lui Maduro după gratii - Urlă noaptea: „Sunt președintele Venezuelei! Spuneți țării mele că m-au răpit și că ne maltratează aici!”
4.175

2.028
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
2.028

79
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
79

44
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
44

1.318
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
1.318

63
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
63

3.418
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.418

















Comentează