Miniştrii de Finanţe din zona euro discută joi cum să finanţeze viitorul buget al zonei euro, chiar dacă nicio decizie finală nu este aşteptată până în luna iunie, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Viitorul buget al zonei euro ar urma să facă parte din următorul buget pe termen lung al UE, care va începe în 2021. Acest buget este destinat să facă economiile din zona euro mai competitive, în loc să joace doar un rol de stabilizare în perioadele de criză economică. Mărimea bugetului va fi stabilită de liderii din zona euro în contextul următorului buget, sau al cadrului financiar multianual (CFM) al UE. Însă această expresie vagă oferă un spaţiu de manevră mai mare pentru deciziile liderilor.
"Atunci când vorbim despre bani cu miniştrii de Finanţe, discuţiile sunt întotdeauna dificile, dar sunt sigur că vom face progrese", a declarat preşedintele Eurogrupului, portughezul Mario Centeno. "Resursele pentru buget trebuie să fie discutate în contextul cadrului financiar multianual, analizăm posibilitatea de a lăsa deschisă dezbaterea astfel încât în viitor să poată fi adăugate şi alte resurse", a adăugat Centeno.
O serie de oficiali au declarat că Franţa şi Germania au convenit să finanţeze bugetul zonei euro cu un mix de fonduri provenite de la un buget mai mare al UE şi din taxe speciale precum cea pe tranzacţiile financiare. În plus, Franţa a propus şi adoptarea unei taxe pe economia digitală.
Pentru această finanţare suplimentară, guvernele din zona euro vor trebui să semneze un acord interguvernamental special, precum tratatul care a dus la crearea fondului de salvare a zonei euro. Însă Comisia Europeană se opune acestei abordări, pentru că ar pune bugetul în mâinile guvernelor şi ar limita influenţa instituţiilor europene şi a legislaţiei UE, susţin oficialii citaţi de Reuters.
În încercarea de a realiza un echilibru între puterea UE şi cea a autorităţilor naţionale asupra noului buget, miniştrii au convenit în luna aprilie că Executivul comunitar, cu aprobarea guvernelor din zona euro, va fixa priorităţile pentru bugetul zonei euro.
Discuţiile pe tema bugetului zonei euro sunt ultimul pas în încercarea de a pune la punct o integrare economică mai strânsă a celor 19 state care au aderat la moneda unică şi a face zona euro mai rezistenţă la viitoarele crize economice.
Cele 28 de state membre care formează Uniunea Europeană au deja un buget UE comun, care este stabilit odată la şapte ani şi este echivalent cu 1% din Venitul Naţional Brut al blocului comunitar. Însă cele 19 state membre ale zonei euro vor să aibă un buget separat care să fie folosit ca un instrument fiscal care să intervină în economia zonei euro alături de politica monetară a Băncii Centrale Europene.
Lucrările pentru construirea acestui buget al zonei euro au început în luna ianuarie şi ar urma să se finalizeze în luna iunie.
Ministrul român al Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, se află într-o vizită de două zile la Bruxelles, în cadrul căreia va prezida lucrările de vineri ale Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN), informează un comunicat al ministerului de resort, remis, joi, AGERPRES.
Joi, ministrul a participat la Reuniunea Eurogroup, iar seara va găzdui o cină de lucru cu tema "Mobilitatea forţei de muncă şi impactul asupra creşterii economice". Miniştrii vor face un schimb se opinii legate de problemele cu care se confruntă ţările "exportatoare" de forţă de muncă.
Vineri, 17 mai, Teodorovici va prezida reuniunea Consiliului UE pentru Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN). Pe agenda reuniunii figurează subiecte precum Directiva privind structurile accizelor la alcool şi băuturi alcoolice, Directiva privind regimul general al accizelor, impozitarea serviciilor digitale, revizuirea listei UE referitoare la jurisdicţiile necooperante, Semestrul European.
Miniştrii de Finanţe din zona euro discută finanţarea viitorului buget al zonei euro
Explorează subiectul
Articole Similare

666
Trump, după discuția cu Zelenski: „Un acord privind Ucraina nu a fost niciodată atât de aproape"
666

2.044
Anunț apocaliptic de la șeful armatei britanice: „Fiii și fiicele Marii Britanii trebuie să fie pregătiți să lupte”
2.044

1.437
Șefa serviciului secret britanic a descris toate tacticile folosite de Rusia împotriva adversarilor: Putin îi duce de nas pe toți!
1.437

2.155
OFICIAL - Propunerea UE de pace în Ucraina: „forţă multinaţională” pe teritoriul ucrainean și „contribuţii” ale țărilor voluntare / Armata Kievului fie limitată la 800.000 de militari
2.155

1.508
Ginerele lui Trump, probleme mari cu proiectul hotelier din Serbia: parchetul sârb a pus sub acuzare mai mulți oficiali
1.508

930
Oana Ţoiu intervine în negocieri: Aderarea Ucrainei la UE este, în sine, o garanţie de securitate
930

1.421
VIDEO Explozie puternică în Franța: o clădire aflată lângă un liceu a sărit în aer
1.421

5.738
Situația devine crâncenă pentru soldații ruși încercuiți la Kupiansk: sunt aprovizionați cu drone, iar la Moscova e disperare
5.738

6.942
Negocierile de pace privind Ucraina au luat sfârșit la Berlin: Trump e mulțumit (surse) / Ce solicită SUA
6.942

4.032
VIDEO Lovitură majoră reușită de Kiev: serviciile secrete se laudă că au aruncat în aer un submarin rusesc
4.032

3.623
Donald Trump, atac la rupere în cazul de crimă care a șocat SUA: „Crima s-a datorat furiei pe care a provocat-o în alţii!”
3.623

2.195
VIDEO Nicușor Dan, mesaj în fața Diasporei din Finlanda: Întrebarea fundamentală e cum reușim să colaborăm / Glumă la finalul ceremoniei
2.195

5.090
Japonia se confruntă cu un eșec istoric: Un aeroport care a costat aproape 20 de miliarde de dolari se scufundă în mare
5.090





















Comentează