Miniştrii apărării din ţările membre ale NATO se vor reuni miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre întărirea misiunii Alianţei în Afganistan, revizuirea structurii de comandă a organizaţiei ca răspuns la ameninţările ruseşti şi despre criza nord-coreeană, relatează agenţia dpa, conform agerpres.ro.
Reuniunea ministerială de două zile va fi prima întrunire la nivel înalt a NATO de la anunţarea de către preşedintele american Donald Trump în luna august a unei noi strategii pentru Afganistan, strategie ce pune pe primul plan urmărirea şi uciderea teroriştilor.
Marţi, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirma că organizaţia militară are în vedere o creştere a numărului de militari din cadrul misiunii NATO ''Resolute Support'' (RS) din Afganistan de la 13.000 la 16.000.
Circa jumătate din trupele adiţionale vor veni din SUA şi din celelalte ţări ale NATO. Noile trupe nu vor participa la misiuni de luptă, ci vor continua să instruiască, să acorde asistenţă şi consultanţă forţelor afgane.
Se aşteaptă, de asemenea, ca miniştrii apărării din NATO să convină un plan privind crearea unor noi structuri de comandă pentru deplasarea de trupe şi echipamente cât mai repede posibil peste Atlantic şi în interiorul Europei. Demersul survine ca răspuns la tensiunile crescânde cu Rusia.
Subiectul referitor la Coreea de Nord se va afla de asemenea pe agenda discuţiilor la dineul de lucru de joi. ''Ei (nord-coreenii) reprezintă o ameninţare pentru aliaţii NATO, pentru partenerii noştri şi pentru regimul internaţional de neproliferare nucleară. Avem capabilităţile şi determinarea de a răspunde la orice agresiune'', declara Stoltenberg.
Miniştrii apărării din NATO se vor reuni miercuri la Bruxelles pentru a discuta despre Afganistan și structura de comandă
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

25
Germania nu crede în planul lui Donald Trump legat de Iran
25

24
Mitinguri de amploare de Ziua maghiarilor de pretutindeni: Cele două partide rivale din Ungaria și-au scos oamenii în stradă
24

1.239
Asta e realitatea dintre PSD și PNL! Sorin Grindeanu: 'Aștept și mă rog și public de dl premier să aplice aceste măsuri'
1.239

75
Un petrolier indian părăsește portul Fujairah după atacul iranian asupra terminalului petrolier
75

4.468
Prima voce puternică din SUA care anunță când se termină războiul din Iran
4.468

44
Rezervele strategice ale AIE injectează 400 de milioane de barili de petrol pe piețele mondiale
44

99
Israelul dă detalii despre fratele atacatorului de la sinagoga din Michigan: Era un comandant al Hezbollah ucis într-un atac militar
99

1.906
'Nu vom permite ca Ungaria să fie jefuită'. Viktor Orban s-a dezlănțuit la adresa Bruxellesului și Kievului înaintea alegerilor
1.906

28
Portul Fujairah din EAU, atacat de Iran, a reluat operațiunile de încărcare a petrolului
28

97
Israelul a ucis 8 ofiţeri de poliţie în centrul Gazei
97

2.327
Volodimir Zelenski intervine în alegerile din Ungaria: Va colabora cu orice lider al Ungariei care "nu este aliatul lui Putin"
2.327

1.627
Alertă pe Nistru! Republica Moldova declară stare de alertă de mediu după un atac rusesc în Ucraina
1.627

3.122
Israelul face prăpăd în Liban: Aproape 1.000 de morți, cel puțin 107 copii și 66 de femei
3.122
















Comentează