Guvernul României a aprobat, vineri, Ordonanța de Urgență pentru modificarea Codului Silvic și pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare. "Vom eficientiza activitatea, vor fi mai puțini directori, mai puține direcții silvice și mai mulți oameni pe teren, în pădure", spune ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Reprezentanții Ministerului Mediului precizează că adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost necesară având în vedere obligațiile prevăzute în PNRR, respectiv implementarea activităților din Componenta C2 - Pădurea și protecția biodiversității - Reforma 1.
Aceasta se referă la reformarea sistemului de management și a celui privind guvernanța în domeniul forestier prin: dezvoltarea unei noi Strategii forestiere naționale și a legislației subsecvente, modificarea și completarea legislației actuale în domeniul forestier.
„Este o modificare absolut necesară, care contribuie la reformarea domeniului silvic, respectiv a Regiei Naționale a Pădurilor- Romsilva. Trebuie să acționăm! Nu vrem să ratăm și alte ținte din PNRR, nu vrem să mai pierdem finanțări pentru investiții într-un mediu mai curat, mai rezilient, în sănătatea noastră, practic. Pe de altă parte, reformarea Romsilva este necesară, am început acest proces, este unul absolut transparent. Vom eficientiza activitatea, vor fi mai puțini directori, mai puține direcții silvice și, așa cum am spus, mai mulți oameni pe teren, în pădure, acolo unde este locul silvicultorilor!”, a spus ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Această măsură, jalon în PNRR
Guvernul a adoptat, în cadrul şedinţei de vineri, Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea art. 32 alin.(2) din Legea nr.331/2024 privind Codul Silvic şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare
”Prin modificarea adusă Codului Silvic, se creează temeiul legal pentru organizarea şi funcţionarea, precum şi măsurile de reorganizare a Romsilva, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor”, a precizat Guvernul.
Executivul a explicat de ce această modificare a fost luată prin OUG.
”Luând în considerare intervalul de timp determinat, respectiv data de 30 iunie 2023, dată până la care a fost asumată îndeplinirea activităţilor asumate în cadrul Componentei C2 - Reforma 1 - Reforma sistemului de management şi a celui privind guvernanţa în domeniul forestier prin dezvoltarea unei noi Strategii forestiere naţionale şi a legislaţiei subsecvente, Jalonul 24, Ţinând seama de faptul că neîndeplinirea sau îndeplinirea cu întârziere a ţintelor şi jaloanelor din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României poate genera urmări cu impact negativ major, prin riscul pierderii finanţării europene pentru Jalonul 24, fapt ce ar putea conduce la un dezechilibru în ceea ce priveşte posibilitatea finanţării altor tipuri de investiţii a căror a căror realizare este condiţionată de îndeplinirea jaloanelor care au componentă verde, astfel fiind necesară adoptarea unor măsuri în regim de urgenţă”, se arată în Ordonanţa de Urgenţă.
Guvernul a adus o modificare la articolul 32 din Codul Silvic.
”La articolul 32 din Legea nr. 331/2024 privind Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 7 din 9 ianuarie 2025, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: « (2) Măsurile de organizare şi funcţionare, precum şi de reorganizare ale Romsilva se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii”, precizează Executivul.


































Comentează