Ministerul Mediului emite acordul de mediu pentru amenajarea hidroenegetică Livezeni-Bumbești

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-06-2025 19:13

Actualizat: 03-06-2025 22:13

Article thumbnail

Sursă foto: ziuanews.ro

Ministerul Mediului a anunțat marți că a luat decizia de emitere a acordului de mediu pentru amenajarea hidroenegetică Livezeni-Bumbești, la care lucrările, începute în 2004, sunt finalizate în proporție de 87%, potrivit mediafax.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, proiectul a trecut printr-un amplu proces de evaluare a impactului asupra mediului, în conformitate cu legislația națională și normele europene. Au fost elaborate trei studii de specialitate: de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, de evaluare adecvată și raportul privind impactul asupra mediului.

„În urma acestora, au fost incluse măsuri concrete de prevenire, reducere și monitorizare a impactului asupra mediului, valabile atât pentru perioada execuției, cât și pentru cea de funcționare a AHE Livezeni – Bumbești”, transmit reprezentanții ministerului.

Lucrările au început în 2004 și au fost realizate în proporție de aprox. 87% până în 2017, fiind suspendate ulterior în urma unei decizii a Curții de Apel București, care a impus evaluarea adecvată a impactului asupra ariilor protejate instituite ulterior.

Finalizarea proiectului va aduce un plus semnificativ de energie regenerabilă în sistemul național: ???????????? GWh/an producție anuală suplimentară.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri