Ministerul Justiţiei (MJ) anunţă că va întreprinde demersuri privind extrădarea lui Tudor Florian, urmărit internaţional în vederea punerii în executare a unui mandat de arestare preventivă emis de către Tribunalul Bucureşti, care a fost arestat, joi, în Mexic.
Potrivit unui comunicat al MJ, cetăţeanul român a fost arestat provizoriu, joi, în Ciudad de Mexico, în vederea extrădării către România.
Arestarea a fost dispusă ca urmare a cererii formulate de către Ministerul Justiţiei, la sesizarea instanţei emitente a mandatului de arestare preventivă.
Potrivit comunicatului, autorităţile mexicane au colaborat cu cele române cu celeritate şi eficienţă. Ministerul Justiţiei a beneficiat de asistenţa Ambasadei României în Statele Unite Mexicane.
"Procedura de extrădare se va desfăşura conform legislaţiei statului solicitat. Ministerul Justiţiei din România va întreprinde toate demersurile legale în virtutea atribuţiilor sale de autoritate centrală în materia extrădării", a adăugat ministerul.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la cererea structurii centrale a acestei instituţii, pe 23 martie Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, instigare la şantaj şi şantaj, decizie rămasă definitivă în urma unei hotărâri a Curţii de Apel Bucureşti, din data de 7 aprilie.
Ministerul Justiţiei, reacţie la arestarea interlopului 'Rechinul' în Mexic: Demersuri pentru extrădare în România/ VIDEO
Explorează subiectul
București
3°C
Articole Similare

523
"Iubitul virtual", noul fenomen care ia amploare în rândul femeilor – Povestea celor care și-au găsit dragostea perfectă. Ce spun psihologii
523

879
Arma ieftină cu care SUA vrea să oprească Iranul: 10.000 de drone din Ucraina, trimise pe frontul din Orientul Mijlociu
879

464
Nor toxic deasupra Iranului: Incendiile de la rafinării ar putea provoca ploi acide în mai multe țări din Asia Centrală
464

683
Scene oribile în casa unei femei: Poliția a găsit aproape 100 de pui de pisică morți într-un congelator din Cehia
683

891
FOTO Budapesta, acoperită de afișe anti-Zelenski înaintea alegerilor. Orban se confruntă cu cea mai mare provocare politică din ultimii 16 ani
891

433
Va folosi Ciprian Ciucu Primăria Capitalei ca trambulină pentru Președinție? 'Mi se potrivesc, mai degrabă, pozițiile executive. Nu știu ce context, să n-am de ales'
433

1.359
Iranul ironizează sprijinul Ucrainei pentru aliații SUA din Golf: "Este o glumă"
1.359

860
Tensiuni în creștere: Israelul se pregătește pentru o posibilă invazie în sudul Libanului (surse)
860

2.660
Iranul amenință că va arunca tot Orientul Mijlociu în aer, dacă SUA îi atacă infrastructura energetică: 'Vom viza instalaţiile companiilor americane sau companii în care SUA deţin acţiuni'
2.660

1.692
Consumul se prăbușește în România. Datele oficiale infirmă legătura cu războiul din Iran: 'Este un risc foarte mare de recesiune'
1.692

1.280
Ce salariu are Ciprian Ciucu - Primarul general a dezvăluit cât câștigă, de fapt, în acest moment
1.280

6.124
Scene șocante la înmormântarea secretarului Consiliului Suprem de Apărare al Iranului: A fost îngropat fără cap
6.124

2.048
Tensiunile din Orientul Mijlociu lovesc turismul: Hotelurile de lux din Dubai scad prețurile
2.048















Comentează