Ministerul Apărării Naţionale prelungeşte, până la data de 24 iunie, campania de recrutare pentru cei care doresc să îndeplinească serviciul militar în rezervă în calitate de rezervist voluntar în Armata României, potrivit Agerpres.
În această etapă, demarată în data de 16 mai, sunt disponibile 871 de locuri pentru toate categoriile de personal - ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri, gradaţi şi soldaţi, a precizat MApN, într-un comunicat de presă transmis miercuri AGERPRES.
Cei interesaţi vor fi informaţi cu privire la avantajele îndeplinirii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar la centrul militar zonal, judeţean sau de sector pe a cărui rază îşi au domiciliul.
Candidaţii care nu au fără pregătire militară vor fi consiliaţi în ceea ce priveşte exprimarea opţiunilor, în sensul orientării către funcţiile pentru care îndeplinesc criteriile specifice referitoare la nivelul studiilor şi corespondenţa specializărilor dobândite în viaţa civilă cu armele/serviciile şi specialităţile militare.
Detalii suplimentare pot fi obţinute de la centrele militare zonale, judeţene sau de sector, iar datele de contact ale acestora sunt disponibile pe paginile de internet ale MApN la: https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php şi https://www.mapn.ro/contact/centre_militare/index.php.
În prezent, în structurile Ministerului Apărării Naţionale se desfăşoară procese distincte de promovare, recrutare şi selecţie pentru 2.612 funcţii scoase la concurs în acest an, iar până la data de 3 iunie s-au înscris şi au depus dosarele 9.708 de candidaţi.
Ministerul Apărării Naţionale prelungeşte procesul de recrutare pentru rezerviştii voluntari
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

177
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
177

1.196
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
1.196

700
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
700

625
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
625

1.038
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.038

1.835
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.835

15
Incendiu de vegetaţie uscată lângă vagoane încărcate cu motorină, în Alba: pompierii acționează cu două autospeciale
15

43
Sfarșit tragic în Satu mare: persoană decedată după ce a fost prinsă sub un mal de pământ
43

2.918
FOTO Premierul Bolojan a răbufnit pe şantierul liniei de cale ferată din vestul țării, unde sunt întârzieri: Trebuie date penalități! Este o lipsă de mobilizare a celor doi constructori
2.918

4.464
Se anunță cozi infernale pe Valea Oltului - Restricții majore de circulație până în iunie
4.464

16
Începe prima ediţie din România a "Robotics for Good: Youth Challenge" – unde va avea loc
16

32
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu: Îmi fac podcast; va fi seara, în afara orelor de muncă
32

1.479
Adrian Sârbu a scăpat de dosarul de evaziune fiscală de 4 milioane de euro. După 12 ani faptele s-au prescris
1.479
















Comentează